Bulgaria va avea acces la terminalele de gaze naturale lichefiate ale Turciei

Data publicării:
navă de transport de gaze lichefiate
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia images

Firma bulgară de stat Bulgargaz va semna marţi un acord pe termen lung cu compania turcă de gaze Botas pentru acces la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) din Turcia şi tranzitul gazelor către frontiera bulgară, a anunţat Guvernul de la Sofia, transmite Reuters.

Rusia, care acoperea peste 95% din necesarul de gaze al Bulgariei, a tăiat în aprilie livrările către Sofia deoarece nu au fost efectuate plăţile în ruble. Acum, Bulgaria caută noi surse pentru aprovizionarea cu gaze.

Luna trecută, ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, declara că discuţiile între Bulgargaz şi firma turcă Botas avansează rapid şi speră că va fi încheiat curând un acord.

Negociem pentru a rezerva capacitate de un miliard de metri cubi (bcm) de gaze pe an la terminalele GNL din Turcia şi pentru tranzitul gazelor prin reţeaua Botas către frontiera noastră. Acest acord este extrem de important, deoarece avem suficiente oferte pentru nave de transport GNL. Ceea ce nu avem este un loc în care să le descărcăm. Suntem ferm decişi să nu mai fim dependenţi de Rusia, a declarat Hristov, citat de Agerpres.

Bulgaria vrea să rezerve până în 2026 capacitate la terminalele GNL din Turcia pentru a importa un miliard metri cubi de gaze naturale lichefiate pe an. Capacitatea pentru 2023 va fi mai redusă, deoarece deja Bulgargaz a făcut rezervare la un terminal din Grecia.

Un acord de rezervare a capacităţii şi de tranzit va permite Bulgargaz să încheie propriile contracte de import de gaze cu producătorii GNL din SUA sau Europa, iar compania nu va mai depinde de gazele ruseşti, a explicat Hristov.

În încercarea de a obţine preţuri mai bune, Bulgargaz s-ar putea alătura negocierilor pe care le poartă deja Botas cu producătorii GNL din SUA şi Europa, a adăugat oficialul bulgar.

În prezent, Bulgaria importă un miliard metri cubi de gaze naturale pe an din Azerbaidjan, iar restul necesarului, de aproximativ trei miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, sunt acoperite prin importuri de gaze naturale lichefiate din ţara vecină Grecia.

Conform planurilor Ministerului Energiei, Bulgaria va acoperi o treime din necesarul de gaze prin importuri de gaze naturale lichefiate prin Turcia, o treime prin terminalul GNL de lângă oraşul elen Alexandroupolis, care ar urma să devină operaţional în 2024, şi o treime din livrările din Azerbaidjan.

 

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...