Economia Germaniei s-ar putea „contracta” în acest an. Industria germană e deja în recesiune

Data publicării:
simbol recesiune, economia Germaniei
Cea mai mare economie a Europei a trecut printr-o scurtă recesiune la începutul anului şi a înregistrat o creştere zero în trimestrul al doilea. Foto: Profimedia Images

Economia germană este posibil să se contracte în trimestrul al treilea, în condiţiile în care industria este în recesiune iar consumul privat are o contribuţie limitată la creşterea economică, a anunţat luni Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) în buletinul lunar de conjunctură, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Cea mai mare economie a Europei a trecut printr-o scurtă recesiune la începutul anului şi a înregistrat o creştere zero în trimestrul al doilea. În aceste condiţii, o contracţie în perioada iulie-septembrie ar însemna al patrulea trimestru consecutiv în care Germania a înregistrat o creştere negativă sau stagnare.

„În pofida unei încetiniri a majorărilor de preţuri, a creşterilor solide a salariilor şi a condiţiilor bune de pe piaţa muncii, gospodăriile private amână în continuare cheltuielile. Pe lângă prudenţa consumatorilor, slăbiciunile din industrie afectează performanţele economice”, susţine Bundesbank.

Rata inflaţiei în zona euro s-a înjumătăţit în perioada care a trecut de la finele lui 2022 şi până în prezent, când a ajuns la 5,3%, dar rămâne totuşi la un nivel inconfortabil de ridicat pentru Banca Centrală Europeană, care săptămâna trecută a majorat dobânda la depozite la nivelul record de 4%, pentru a combate inflaţia.

Bundesbank subliniază că această majorare a costurilor de finanţare va afecta şi ea creşterea economică, precum şi diminuarea comenzilor pentru importantul sector industrial german. „Nivelul scăzut şi în continuă scădere al comenzilor noi precum şi diminuarea carnetelor de comenzi au din ce în ce mai mult un impact asupra producţiei industriale”, apreciază Banca centrală în buletinul său de conjunctură.

Industria germană, puternic dependentă de exporturi, a fost afectată în mod deosebit de cererea slabă din China iar perspectivele de revenire rămân slabe, susţin economiştii.

Bloomberg News, citând surse din apropierea acestui dosar, a dezvăluit anterior că guvernul german ar urma să anunţe în octombrie că se aşteaptă la o contracţie a celei mai mari economii europene în 2023, în locul unei creşteri modeste pe care miza până acum.

Conform noilor prognoze, Produsul Intern Brut al Germaniei ar urma să se contracte din nou în trimestrul al treilea şi va înregistra doar un uşor avans în ultimele trei luni ale anului, ceea ce înseamnă că cea mai mare economie europeană se va contracta cu 0,3% în ritm anual în 2023. În prognozele economice publicate în luna aprilie, Guvernul de la Berlin miza pe o creştere economică de 0,4% în acest an. Ministerul german al Economiei ar urma să dea publicităţii noile sale prognoze de toamnă în data de 11 octombrie şi sursele citate de Bloomberg precizează că cifrele finale ar putea să sufere modificări.

În luna iulie, Fondul Monetar Internaţional a anunţat că se aşteaptă ca PIB-ul Germaniei să înregistreze o contracţie de 0,3% în acest an, astfel că Germania va fi singura dintre marile economii ale lumii care va suferi o contracţie a economiei. Comisia Europeană este şi mai pesimistă cu privire la performanţele economice ale Germaniei, prognozând o contracţie de 0,4% în noile sale prognoze, faţă de un avans de 0,2% cât estima anterior.

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...