Exporturile de produse agricole ucrainene s-au înjumătățit de la începutul războiului

Data publicării:
nava cu grau
În acest an, recolta de cereale a Ucrainei ar urma să scadă la aproximativ 50 milioane de tone, de la nivelul record de 86 milioane de tone în 2021. FOTO: Profimedia Images

Exporturile de produse agricole importante ale Ucrainei au scăzut cu aproape jumătate de la invadarea ţării de către Rusia, în 24 februarie, arată datele publicate de Ministerul Agriculturii, transmite Reuters.

De la debutul invaziei ruseşti, exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut semnificativ, pentru că porturile de la Marea Neagră, principala rută pentru livrările de cereale ucrainene, au fost închise de o blocadă rusească, ceea ce a împins în sus preţurile mondiale la alimente şi a provocat temeri că vor exista întreruperi în aprovizionarea cu alimente în ţări din Africa şi Orientul Mijlociu. 

La finele lunii trecute, s-a ajuns la un acord care a permis deblocarea porturilor ucrainene şi plecarea primelor nave care să transporte cereale, notează Agerpres.

Captură de ecran din 2022.07.22 la 17.40.44
Blocarea exporturilor de grâu din Ucraina a provocat o criză alimentară globală. Fiecare dintre reprezentanții celor două state, Ucraina și Rusia, au semnat pe rând acordul, în prezenta ministrului turc al Apărării, a președintelui turc și a secretarului general al ONU. Foto: Captură BBC

În perioada 24 februarie - 15 august, exporturile de produse agricole au scăzut la zece milioane de tone, de la aproximativ 19,5 milioane în perioada similară din 2021, a anunţat Ministerul Agriculturii din Ucraina.

În acest an, recolta de cereale a Ucrainei ar urma să scadă la aproximativ 50 milioane de tone, de la nivelul record de 86 milioane de tone în 2021.

În perioada 24 februarie - 15 august, Ucraina a exporturile 3,8 milioane de tone de porumb, 1,4 milioane de tone de seminţe de floarea soarelui, aproape un milion de tone de ulei de floarea soarelui şi aproximativ 640.000 tone de grâu. 

De asemenea, ţara a exportat orz, boabe de soia, floarea soarelui şi făină de soia. Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, Kievul exporta lunar până la şase milioane de tone de cereale.

Exporturile ar putea crește la patru milioane de tone în luna August

Exporturile agricole ale Ucrainei vor creşte probabil la aproximativ patru milioane de tone în august, de la trei milioane de tone în iulie, datorită acordului care a permis deblocarea porturilor ucrainene şi plecarea primelor nave care să transporte cereale, a anunţat Denys Marchuk, vicepreşedintele Consiliului agrar ucrainean, care-i reprezintă pe producătorii agricoli, transmite Reuters.

În ciuda noilor oportunităţi de export, fermierii ucraineni încă se confruntă cu un deficit de fonduri şi o treime din ei nu vor participa spre finalul acestei luni la însămânţarea grâului de iarnă, a declarat Marchuk.

Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie, Kievul exporta lunar până la şase milioane de tone de cereale.

Conform datelor înregistrate până în 19 august, exporturile de cereale ale Ucrainei în sezonul 2022/2023 au înregistrat un declin anual de 51,6%, la 2,99 milioane de tone, a anunţat săptămâna trecută Ministerul Agriculturii.

În sezonul 2021/2022, care s-a încheiat la 30 iunie 2022, exporturile au urcat cu 8,5%, la 48,5 milioane de tone, datorită livrările majore înregistrate înainte de 24 februarie.

De la debutul invaziei ruseşti din 24 februarie, exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut semnificativ, pentru că porturile de la Marea Neagră, principala rută pentru livrările de cereale ucrainene, au fost închise de o blocadă rusească, ceea ce a împins în sus preţurile mondiale la alimente şi a provocat temeri că vor exista întreruperi în aprovizionarea cu alimente în ţări din Africa şi Orientul Mijlociu. La finele lunii trecute, s-a ajuns la un acord care a permis deblocarea porturilor ucrainene şi plecarea primelor nave care să transporte cereale.

Citește și: Germania ajută Polonia şi România să-și îmbunătățească transportul feroviar, pentru a crește exporturile de cereale ale Ucrainei

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta