MOL a plătit în locul Rusiei datoria către Ucraina pentru reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba

Data actualizării: Data publicării:
mol
MOL a plătit în locul Rusiei datoria către Ucraina pentru reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba. Foto: Profimedia Images

Mol, cea mai mare companie de rafinare din Ungaria, a anunţat miercuri că a plătit ea tarifele de tranzit datorate de Rusia Ucrainei, pentru a soluţiona o dispută care a condus la întreruperea livrărilor de petrol prin conducta Drujba, transmite Bloomberg.

Mol a precizat că atât Ucraina cât şi Rusia au acceptat decizia sa de a interveni şi a achita tarifele de tranzit.

"Mol a derulat negocieri cu părţile rusă şi ucraineană cu privire la reluarea transportului de petrol prin conducta Drujba", a informat compania ungară într-un comunicat de presă, adăugând că a "transferat sumele datorate pentru utilizarea secţiunii din Ucraina" a conductei Drujba.

Marţi, Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre trei ţări europene (Ungaria, Cehia şi Slovacia) prin conducta Drujba, după ce grupul rus Transneft nu a putut plăti drepturile de tranzit pentru luna august datorate operatorului ucrainean UkrTransNafta. În consecinţă, UkrTransNafta "a încetat să mai furnizeze servicii de transport de petrol via teritoriul ucrainean, începând cu data de 4 august", a precizat Transneft, potrivit Bloomberg, citată de Agerpres.

Contractul existent între Transneft şi UkrTransNafta prevede plata în avans a totalităţii tarifelor de tranzit pentru petrolul rusesc care trece prin secţiunea din Ucraina a conductei Drujba. Transneft a explicat că a plătit drepturile de tranzit pentru luna august către operatorul ucrainean UkrTransNafta în data de 22 iulie, însă banii au fost returnaţi în data de 28 iulie deoarece plata nu a fost procesată. Banca rusească Gazprombank, care a intermediat tranzacţia, a explicat că banii au fost returnaţi din cauza restricţiilor impuse de Uniunea Europeană.

"Asumându-şi plata tarifelor, Mol poate oferi o soluţionare rapidă a disputei. Partea ucraineană a promis că ca relua transportul de petrol în decurs de câteva zile", a mai informat compania ungară.

În mod normal, Rusia furnizează aproximativ 250.000 de barili pe zi via o ramură sudică a oleoductului Drujba care trece prin Ucraina şi deserveşte trei state europene fără acces la mare, Ungaria, Slovacia şi Cehia.

În luna iunie, Uniunea Europeană a adoptat un embargou progresiv cu privire la petrolul rusesc, care prevede în special oprirea importurilor de petrol rusesc prin intermediul navelor în decursul următoarelor şase luni. În schimb, aprovizionarea cu petrol rusesc via oleoductul Drujba a fost autorizată să continue "temporar", o concesie acordată premierului ungar Viktor Orban, a cărui ţară depinde în proporţie de 65% de petrolul rusesc ieftin.

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cât valorează noul inel de logodnă primit de Hailey Bieber de la soțul ei. Justin a scos o sumă uriașă din...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...