Rusia spune că nu va mai tăia furnizarea de gaze pentru alte țări europene

Data publicării:
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale.
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale. Foto: Profimedia Images

Rusia a anunţat joi că nu se aşteaptă ca Gazprom să reducă livrările de gaze către alţi clienţi europeni şi a precizat că schema prin care cumpărătorii plătesc în ruble pentru gaze funcţionează aşa cum era planificat.

Gazprom a întrerupt de la 1 iunie livrările de gaze naturale către Orsted (Danemarca) şi Shell Energy, care furnizează o parte din gaze Germaniei, deoarece nu au plătit în ruble pentru gazele livrate în aprilie, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

Deja, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Ţările de Jos, în absenţa plăţilor în ruble de la cele patru ţări.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că oricine urma să fie tăiat de la livrări nu mai primeşte acum gaze ruseşti.

„Sistemul funcţionează ... şi cei care primesc gaz lucrează conform noului sistem, a spus jurnaliştilor Peskov.

Întrebat dacă ar trebui aşteptate noi tăieri de gaze, oficialul rus a răspuns: Nu.

Companiile din Germania, Italia şi Franţa au anunţat că vor colabora în cadrul noii scheme de plăţi a Moscovei pentru a menţine livrările, în condiţiile în care Europa vrea să-şi reducă gradual dependenţa de energia din Rusia în următorii ani.

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...