Rusia va exporta mai puțin petrol, după ce Arabia Saudită a anunțat că și în august își va reduce producția. Prețul țițeiului a crescut

Data actualizării: Data publicării:
sonda de titei petrol la apus
Sondă de țiței. Foto: Profimedia Images

Rusia va reduce luna viitoare exporturile sale de petrol cu 500.000 de barili pe zi (bpd), a anunţat luni vicepremierul Alexander Novak, transmite Reuters. 

„În cadrul eforturilor necesare pentru a ne asigura că piaţa petrolului rămâne echilibrată, Rusia va reduce în mod voluntar aprovizionarea cu petrol în august cu 500.000 bpd, reducând exporturile sale către pieţele globale cu această cantitate”, a informat Novak într-un comunicat, conform Agerpres.

Cotaţia barilului de ţiţei a crescut luni, după ce principalul exportator, Arabia Saudită, a extins şi în august reducerea producţiei sale cu un milion bpd, atenuând astfel temerile privind efectele încetinirii economiei mondiale şi a posibilelor noi majorări de dobânzi de către Rezerva Federală a SUA (Fed). 

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineaţă cu 0,89 dolari, ajungând la valoarea de 76,30 dolari. 

Rusia, ale cărei exporturi au rămas la un nivel ridicat în ciuda sancţiunilor occidentale, s-a angajat deja să-şi reducă producţia cu 500.000 bpd, la 9,5 milioane bpd, din martie până la finalul anului. 

Rusia este al doilea mare exportator global de petrol după Arabia Saudită.

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...