UE a efectuat cea mai mare emisiune de obligațiuni din istoria sa, pentru a finanța redresarea post-Covid

Data actualizării: Data publicării:
bani monede euro
Foto: Getty Images

Prima emisiune din datoria mutuală a Uniunii Europene pentru finanțarea Next Generation EU a fost subscrisă de peste 10 ori de către investitori. Comisia Europeană a atras 20 de miliarde de euro prin obligațiuni cu termen la zece ani, până pe 4 iulie 2031, pentru a finanța recuperarea Europei de pe urma crizei provocate de coronavirus și a consecințelor sale.

Tranzacția NextGenerationEU este cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa, cea mai mare tranzacție instituțională făcută într-o singură tranșă și cea mai mare sumă pe care UE a strâns-o într-o singură tranzacție.

La obligațiuni de circa 10 miliarde de euro, Comisia Europeană a primit cereri de 107 miliarde de euro. UE ar urma să mai lanseze alte două emisiuni similare, până la finele lunii iulie, iar sumele strânse, 30-40 de miliarde de euro ar urma să fie transferate rapid către statele membre ca prefinanțare pentru planuri de redresare și reziliență.

“Obligațiunea a atras un interes foarte puternic din partea investitorilor din Europa și din lume, iar ca urmare Comisia a obținut condiții foarte favorabile pentru stabilirea costului, în mod similar cu emisiunile repetate care au avut succes în programul SURE”, arată un comunicat al executivului european.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: “Astăzi este o zi cu adevărat istorică pentru UE. Am efectuat cu succes prima operațiune de finanțare a NextGenerationEU. Ca o Uniune puternică, atragem împreună bani de pe piețe și investim într-o recuperare comună din această criză. Este o investiție în piața noastră unică. Și chiar mai important este o investiție în viitorul generațiilor viitoare ale Europei pe măsură ce se confruntă cu provocările digitalizării și schimbărilor climatice. Fluxul de bani poate fi direcționat pentru a ajuta la reformării continentului nostru, pentru a construi o Europă mai verde, mai digitală și mai rezilientă. Acum voi vizita fiecare stat membru pentru a vedea impactul NextGenerationEU pe teren”.

Conform estimărilor Comisiei, în acest an ar urma să fie emise obligaţiuni în valoare de până la 80 de miliarde de euro pentru finanţarea Fondului european de relansare.

În total, până la 30% din obligaţiunile pentru Fondul de relansare ar urma să fie emise prin intermediul aşa-numitelor obligaţiuni verzi, un instrument care alturi de cele sociale sunt extrem de căutate de investitori, care au început sa aibă criterii de sustanabilitate și criterii morale la alegerea plasamentelor. Comisia va oferi şi obligaţiuni cu maturităţi mai mici iar din luna septembrie va începe să vândă obligaţiuni la licitaţii, într-o manieră mai apropiată de felul în care guvernele emit obligaţiuni.

Partenerii noștri
Playtech
Unde se ascunde Klaus Iohannis în timp ce ANAF îi cere 1 milion de euro. Fostul președinte a stârnit furie cu...
Digi FM
De ce nu își găsește David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, un job: „Mai bine mă nășteam într-o...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Popa sfințește sportul. Un profesor cu 33 de operații și cu un picior tăiat ține în viață, de 29 de ani...
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Cea mai mică pensie din România. Câți bani ia o persoană care a lucrat doar o singură zi
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
Film Now
Sharon Stone, apariție rară pe covorul roșu cu cei trei fii. Au strălucit împreună la premiera „Nobody 2”
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...