După ce și-a vândut acțiunile Apple, un bărbat a aflat că a pierdut o avere de 6 milioane de dolari

Data publicării:
logo apple pe o cladire
Un bărbat a făcut o greșeală de 6 milioane de dolari atunci când a decis să-și vândă acțiunile Apple FOTO: Shutterstock

Un bărbat, fost consultant în management devenit între timp critic de jazz, a făcut o greșeală de 6 milioane de dolari atunci când a decis să-și vândă acțiunile Apple, adică acum aproximativ 25 de ani.

Ted Gioia a investit pentru prima dată în companie pentru că îi utiliza produsele, a spus chiar el pentru Markets Insider. În timp ce studia pentru un MBA la Stanford, în anii 1980, a acceptat un job la Boston Consulting Group și a primit un computer desktop Apple II la angajare.

Oamenii ar râde acum de acel computer, dar atunci era de senzație. Mi-am scris a doua carte la un computer Apple. Anterior folosisem o mașină de scris”, a povestit bărbatul.

Gioia a achiziționat 300 de acțiuni Apple, iar în 1997 a decis să le vândă. În anii 1980, o acțiune valora 22 de dolari, acum - 191 de dolari. Tot atunci, cofondatorul Steve Jobs tocmai se întorsese la Apple, după ce fusese concediat în 1985.

„Dacă nu aș fi vândut, acele 300 de acțiuni s-ar fi transformat astăzi în 33.600 de acțiuni. La prețul acțiunilor de astăzi, investiția mea ar valora 6,4 milioane de dolari, adică de aproximativ 700 de ori mai mult decât suma cu care le-am vândut”, a spus el într-o postare pe X.

Postarea lui Gioia sugerează că a vândut acțiunile cu aproximativ 9.100 de dolari, pierzând un profit de aproximativ 70.000%.

„Probabil ar fi trebuit să cumpăr acele acțiuni înapoi când Jobs s-a întors la Apple. Dar am cumpărat alte acțiuni și am făcut ceva profit, dar incomparabil cu cel pe care l-aș fi avut dacă îmi păstram investiția inițială”, a declarat el pentru sursa citată.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii ar putea avea o nouă zi liberă legală în 2026. Când ar urma să fie introdusă
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
De la imperiu la izolare. Cu barbă albă și hainele din închisoare, Diddy apare în primele poze de când e în...
Film Now
Ce a răspuns Keanu Reeves când a fost întrebat dacă își urmărește propriile filme. Actorul și-a uimit fanii...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Un nou sprijin la pensie pentru plata facturilor. Care pensionari primesc bani și de când?
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
ADN prelevat dintr-o groapă comună dezvăluie agenţii patogeni care au decimat armata lui Napoleon
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
Rochie transparentă, sclipiri de bijuterie, atitudine de star. Demi Moore are 62 de ani, dar pare că a oprit...
UTV
Andreea și Cabral Ibacka s-au bucurat de o vacanță spectaculoasă în Gibraltar. „Aproape am fost jefuiți...”