Avertisment. Benzina și motorina se scumpesc din nou

Data publicării:
benzinarie

Până la sfârşitul acestei luni, benzina şi motorina se vor scumpi cu cel putin 4% faţă de preţurile actuale. Este estimarea specialiştilor pe baza cotaţiilor petrolului pe bursele internaţionale şi a deprecierii leului în faţa dolarului american, moneda în care se tranzacţionează ţiţeiul.

Această scumpire a petrolului, de până în 10 procente, poate să împingă preţul carburanţilor în sus. Problema este că pe lângă petrol mai avem şi dolarul, care a crescut faţă de leu cu 1 şi ceva la sută de la începutul lunii. Deci, în total, am putea spune că în perioada următoare doar din aceste trenduri am putea vedea încă un 4%, scumpirea carburanţilor faţă de ce vedem acum”, spune Claudiu Cazacu, specialist în pieţe internaţionale.

Scumpirea se adaugă majorărilor făcute de Guvern prin reintroducerea supraaccizei de 40 de bani pe litrul de carburant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor de 533 de lei pe lună pentru unii pensionari. Ce condiții trebuie îndeplinite și ce acte sunt necesare...
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldați au fost pietrificați” de extratereștri
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...