​Mișcarea Populară vrea anchetă privind gazele date Ungariei

Data actualizării: Data publicării:
conducta transgaz

Partidul Mișcarea Populară intenţionează să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară care să vizeze scandalul gazelor româneşti vândute Ungariei şi mandatul Transgaz de negociere în cazul conductei BRUA (Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria).

Parlamentarii PMP caută sprijin politc pentru acest demers în primul rând la cei de la USR, dar şi la PNL şi independenţi, potrivit Hotnews.ro. Solicitarea de înfiinţare ar putea fi depusă la conducerea Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare, informează Hotnews.ro.

Zilele trecute și parlamentari ai USR își manifestau dezacordul față de ceea ce considerau a fi o politică netransparentă a PSD în privința livrărilor de gaze către Ungaria.

Reprezentanți ai USR au susţinut marți că liderii coaliţiei de guvernământ vor să încheie o înţelegere cu guvernul ungar prin care România se obligă să asigure din 2022 jumătate din necesarul de gaze al ţării vecine, adică urmează să asigure aprovizionarea cu 4,4 miliarde de metri cubi degaze naturale anual, ce urmează să fie extrase din Marea Neagră. USR susţine că acordul care urmează să fie semnat, anunţat de premierul Orban Viktor, dar negat de partea română, va face jocul Rusiei în domeniul securităţii energetice. „Budapesta profită de slăbiciunea şi slugărnicia liderilor PSD-ALDE, care au nevoie de aliaţi în lupta lor cu justiţia şi statul de drept, pentru a obţine nişte concesii care s-o transforme în lider regional”, susţine deputatul USR Matei Dobrovie. Acesta este nemulţumit şi de faptul că acordul este negat în continuare de autorităţile române. „Este inacceptabil cum politicieni iresponsabili pot vinde resursele României, pe şest, fără nicio consideraţie pentru interesul naţional”, susţine deputatul USR.

Înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară, potrivit regulamentului, se face la cererea a minimum 50 de deputaţi din cel puţin două grupuri parlamentare.

PMP urmăreşte să afle care a fost mandatul de negociere al Transgaz, de ce a fost scoasă Austria din schema - devenind BRU în loc de BRUA - şi dacă este vorba de un aranjament politic.

Ministerul român de Externe a negat zilele trecute orice angajament luat față de Ungaria în privința livrărilor de gaze din Marea Neagră. În urma unei întâlniri avută luni, 5 februarie, la Bucureşti, cu ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ministrul de Externe maghiar Péter Szijjártó a afirmat că firmele ungare sunt pregătite să achiziţioneze întregul volum de gaze, adică 4.4 de miliarde de metri cubi, care va ajunge la vecinii noştri prin gazoductul BRUA. La doua zile distanţă însă, MAE de la Bucureşti a negat existenţa vreunei înţelegeri semnate în acest sens, invocând directivele europene care împiedică clauzele de destinaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile