Nicolae Ciucă: Nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz. Interconectorul Grecia-Bulgaria va fi deschis până la sfârșitul anului

Data actualizării: Data publicării:
conducta de gaz
Premierul bulgar a anunțat că interconectorul de gaze Bulgaria - Grecia va deveni operaţional de la 1 iulie Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă spune că fără îndoială războiul din Ucraina va avea consecințe economice și asupra României, însă dă asigurări ferme că nu există riscul de a rămâne fără gaz. El a anunțat duminică seara, la Digi24, că din această vară sau cel târziu la finalul anului, va fi dat în funcțiune interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria, iar România va putea beneficia de gaz lichefiat. În plus, în maximum două luni Parlamentul va adopta legea offshore, ceea ce va deschide calea pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. 

„Nu pot să spun că nu ne va durea, nu pot să spun că nu vor fi efecte, în schimb nu vă pot spune care vor fi efectele concrete acum”, a spus premierul Nicolae Ciucă întrebat despre urmările războiului și ale sancțiunilor impuse Rusiei asupra economiei României. El a spus că în prezent se fac analize și sunt consultări permanente cu Bruxelles-ul pentru a atenua cât mai mult consecințele asupra populației.

Întrebat dacă există riscul ca România să rămână fără gaz, în cazul în care Vladimir Putin ar decide sistarea furnizărilor de gaz către Europa, Nicolae Ciucă a fost ferm: „Nu. Cu toată responsabilitatea, nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz”. Șeful executivului a explicat că România importă aproximativ 20 la sută din necesarul său de gaz, iar în perspectiva imediată acest necesar ar putea veni prin interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria.

„Am avut întâlniri şi discuţii cu premierii ţărilor din regiune, premierul Greciei Mitsotakis a fost la București, cu cel al Bulgariei am discutat la telefon. (..) Suntem în legătură şi avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, care se va întâmpla în luna iunie, urmând ca, cel mai devreme, în octombrie, cel mai târziu către finele anului, să putem să avem efectiv gaz care să fie injectat prin acel interconector şi atunci există posibilitatea să putem folosi gaz lichefiat care poate fi injectat prin terminalul de la Alexandroupolis”, a arătat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă asta înseamnă că România va reuşi să folosească gaz lichefiat american, premierul a răspuns: „Sigur că da, în toamnă, sau cel mai târziu la sfârşitul acestui an”.

„Vă pot spune un detaliu, fiecare dintre cei doi prim-miniștri, și cel al Greciei, și cel al Bulgariei, săptămânal au discuții pentru finalizarea acestui interconector. Este esențial nu numai pentru noi, ci pentru tot ceea ce înseamnă proiecte viitoare în ceea ce privește circuitul gazelor atât pe coridorul vertical, cât şi pe coridorul pe care noi deja l-am realizat pe infrastructura BRUA, care poate de asemenea să ducă gaz pentru celelalte țări din centrul și estul Europei”, a adăugat prim-ministrul.

Gazul din Marea Neagră. Legea offshore, adoptată în maximum două luni

Întrebat despre momentul când România va putea extrage gaz din Marea Neagră, premierul a amintit de angajamentul pe care liderii coaliţiei şi l-au asumat ca, în perioada următoare, legea offshore să intre în Parlament. Întrebat cât timp ar dura până să se întâmple aceasta, Nicolae Ciucă a spus că nu crede că este vorba de mai mult de „o lună, maxim două”.

Întrebat ce variantă a fost reținută în privința redevențelor - motivul care i-a făcut pe unii investitori să plece -, premierul a evitat în primă instanță să dea un răspuns exact, limitându-se să spună că este varianta „cea mai benefică pentru poporul român. Este win-win. Nu pot să vă spun”, a adăugat premierul.

La observația că zilele acestea, pe surse, este vehiculată varianta 60 la sută din venituri către statul român, 40 la sută către cei care scot gazul, Nicolae Ciucă a comentat: „Urmează să vedem”. Întrebat dacă ar fi o variantă de care ar fi mulțumit, Nicolae Ciucă a recunoscut: „Cifrele sunt cele pe care le-aţi spus dumneavoastră. (...) Cei care trebuie să fie mulţumiţi sunt cei care susţin şi argumentează proiectul de lege, nu mă pricep la energie şi nu pot să spun dacă este nevoie să fiu eu mulţumit. Aici este vorba de a fi o lege care să asigure trecerea la exploatarea gazelor, iar România să fie beneficiarul acestui proiect”, a punctat premierul.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu