Sectorul energetic, dominat de „naționalism prost înțeles”, „fără legătură cu patriotismul”

Data publicării:
transelectrica

„Prostia” pare a fi principalul dușman al dezvoltării sectorului energetic din România, afirmă unul dintre cunoscuții specialiști din domeniu.

Răzvan Nicolescu, senior expert în cadrul Deloitte, a criticat astăzi în termeni foarte duri, situaţia din sistemul energetic românesc, despre care a spus, într-o conferinţă, că este afectat de foarte multă prostie şi nu este deloc pregătit să treacă la etapele viitorului.

"Vă spun cu multă sinceritate: România este absolut nepregătită pentru ce urmează, este absolut nepregătită să gestioneze această tranziţie energetică. În ultimele şase luni am discutat cu mulţi miniştri, prim-miniştri, şefi de companii şi ştiu ce fac alte ţări, cum încearcă să se adapteze, cum încearcă să tragă beneficii din această tranziţie energetică. Din păcate noi suntem absolut nepregătiţi, suntem într-o perioadă în care sistemul nostru energetic este afectat de populism, este afectat de un naţionalism prost înţeles, care nu are nicio legătură cu patriotismul. Este afectat de foarte multă prostie", a spus Nicolescu, fost ministru al Energiei în 2014.

El a criticat lipsa investiţiilor şi faptul că se tot bate pasul pe loc de zeci de ani, informează Agerpres.ro.

"Mi-aduc aminte că am fost studentul domnului ambasador Mihnea Constantinescu la Politehnică, ulterior am fost şi asistentul său, şi vorbeam de aceleaşi proiecte ca şi astăzi. Dar lumea s-a schimbat între timp şi mi-aş dori ca România să fie un jucător şi nu un spectator la această schimbare", a mai afirmat Nicolescu, potrivit Agerpres.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...