Transgaz: Sistemul naţional de transport al gazelor, în stare de prealertă

Data publicării:
tevi transport gaze transgaz 13 11 2015

Sistemul naţional de transport (SNT) al gazelor se afla vineri dimineaţa în stare de prealertă, în funcţie de indicatorul care arată volumul efectiv de gaze aflat în conductele de transport, potrivit datelor postate pe site-ul Transgaz, informează Agerpres.

Astfel, la ora 7:00, indicatorul Line Pack, care reprezintă volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport gaze naturale al Transgaz, avea o valoare de 54,1 milioane de metri cubi.

Compania explică faptul că starea optimă a SNT este atinsă atunci când valoarea Line Pack este între 49 şi 51 de milioane de metri cubi, iar starea normală este între 42 şi 49 de milioane de metri cubi şi între 51 şi 53 milioane de metri cubi.

Starea de prealertă este considerată între 36 - 42 milioane de metri cubi şi între 53 - 55 de milioane de metri cubi, aici încadrându-se situaţia de vineri dimineaţă.

Sistemul intră în stare de alertă când Line Pack este mai mic de 36 de milioane de metri cubi sau mai mare de 55 de milioane de metri cubi.

Totodată, vineri la ora 9:00, consumul de gaze era de 55,4 de milioane de metri cubi pe zi, din care 25,5 milioane de metri cubi din producţia internă prin SNT, 19,9 milioane de metri cubi extrase din depozite.

Totodată, importurile ajungeau la 10 milioane de metri cubi, adică 18% din consum.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de bogați și săraci sunt candidații la alegerile prezidențiale. Cine are afaceri și case în SUA
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Oana Radu susține că a slăbit 13 kilograme în 20 de zile. Imaginile au stârnit vâlvă printre fani: „Chiar...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
O caracatiță folosește un rechin pe post de „taxi”. Imaginile i-au uimit pe oamenii de știință: „Nu știi...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile