Evoluție spectaculoasă a datoriei publice a Germaniei

Data publicării:
debt

Datoria publică a Germaniei a scăzut sub 60% din PIB încă din acest an, a anunţat ministrul de Finanţe Olaf Scholz, fiind pentru prima dată din 2002 când este sub plafonul stabilit de UE prin Tratatul de la Maastricht, transmite Reuters.



Toate statele membre ale zonei euro s-au angajat să-şi limiteze datoria publică la maxim 60% din PIB. Dar Germania, cea mai mare economie din UE, a încălcat această reglementare în fiecare an din 2003, aşa cum au făcut multe ţări membre.

Scholz a anunţat luni că datoria publică a scăzut sub plafonul de 60% din PIB în 2018, cu un an mai devreme decât era planificat iniţial, potrivit Agerpres.ro.

Astfel, autorităţile de la Berlin au posibilitatea de a acţiona la orice criză fără să ceară ajutor extern, a explicat ministrul german de Finanţe.

Realizarea fiscală anunţată de Scholz va ajuta coaliţia aflată la guvernare să-şi îndeplinească promisiunile de majorare a investiţiilor publice şi a impozitelor pentru cei bogaţi.

Creşterea economică face ca Executivul de la Berlin să înregistreze excedent bugetar, care-i permite să majoreze cheltuielile publice fără a face noi împrumuturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...