Examenul cu FMI trecut cu restanțe. Am avut probleme la stingerea arieratelor

Data publicării:
euro mediafax
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

În ultima scrisoare de intenţie trimisă către FMI autorităţile promiseseră să reducă nivelul arietatelor la 300 de milioane de lei până la finalul anului 2012 şi să le stingă de tot până la încheierea acordului. Misiunea nu a fost deloc uşoară. La finalul anului trecut, nivelul arieratelor depăşea 840 de milioane de lei, iar în aprilie reuşisem să le reducem doar cu o sută de milioane de lei.

Luna trecută, Guvernul a apelat la un artificiu pentru a scăpa de problema arieralor locale: a scos datorii de 360 de milioane de lei din calcul, pe motiv că sunt cheltuieli contestate, făcute fără acoperire în buget. O altă pată neagră asupra noastră au fost privatizările. Am desemnat în termenul asumat un câştigător pentru preluarea CFR Marfă, dar contractul nu a fost încă semnat. În ceea ce priveşte listrarea pe bursă a pachetelor minoritare de la Romgaz şi Hidroelectrica, demersurile nu au fost încă iniţiate.

Chiar dacă ultimul acord a fost încheiat cu succes, oficialii FMI au atras atenţia că România are nevoie de reforme în sănătate, precum şi de lărgirea bazei de taxare şi finalizarea reformelor în energie şi transporturi. Specialiştii susţin că deocamdată creşterea economică rămâne fragilă şi că există riscuri de înrăutăţire a situaţiei, în lipsa unor reforme structurale.

Citiți și Nou acord cu FMI. Istoria relațiilor dintre România și Fondul Monetar Internațional a început în 1972

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurii pensionari care sunt scutiți de CASS, chiar dacă au pensii peste 3000 lei
Digi FM
Românul care-l critică pe David Popovici și-l numește "lup singuratic cu staff de 5 persoane": "Mai pune și...
Pro FM
Antonia, zeița verii în Mykonos. Apariție de Barbie în costum de baie roz, la plajă, în vacanță cu familia...
Film Now
Adam Sandler, adevărul despre secretul căsniciei „foarte speciale” cu Jackie. Soția sa apare în toate filmele...
Adevarul
Viața unei mici comunități din Albania, dată peste cap de un exod în masă peste hotare: „Ne vedem la Londra”
Newsweek
Pensionarii depun acte pentru anularea CASS la pensie. De ce este o mare escrocherie?
Digi FM
Adevărul din spatele performanței lui David Popovici, dezvăluit de nutriționistul sportivului: „Victoria e...
Digi World
Forma rară de Parkinson de care suferea Ozzy Osbourne ridică noi întrebări. Ce ar fi contribuit la progresia...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Ce spun prieteni de-ai fostei soții a lui Liam Neeson despre legătura lui cu Pamela Anderson. Natasha a murit...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”