Calcule BNR: Doar două bănci ar rezista după „taxa de lăcomie”

Data publicării:
Florin Georgescu
Foto: gov.ro

După ce controversata ordonanță a așa-numitei taxe pe lăcomie a intrat în vigoare, a apărut și primul studiu de impact. Banca Națională a României avertizează că sistemul bancar va fi îngenunchiat de noile prevederi gândite de Eugen Teodorovici.

O scrisoare transmisă Ministerului Finanțelor, semnată de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, fost vicepremier și ministru de finanțe susținut de PSD, arată că sistemul bancar va pierde 680 de milioane de lei în acest an şi - atenție! - 3,4 miliarde de lei anul viitor.

Potrivit documentului, citat de Hotnews, doar patru bănci vor încheia 2019 pe profit. Mai mult, numărul băncilor profitabile se va reduce la două în 2020.

Și nu sunt singurele vești proaste. Există riscul ca unele bănci să nu mai îndeplinească cerinţele de solvabilitate: nouă în 2019 şi 14 în 2020. Practic, acţionarii acestor bănci ar trebui să vină cu bani de acasă.

Ce ar urma să se întâmple în aceste condiții? Băncile cu personalitate juridică română s-ar putea transforma în sucursale ale unor grupuri străine, pentru a nu mai fi nevoite să îndeplinească cerinţele de capital. Şi, cel mai important, vor creşte costurile de creditare. Deci tot românii obișnuiți vor avea de suferit, asta în ciuda promisiunilor coaliției de guvernare că ordonanța vine în spirjinul oamenilor de rând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...