Rezultate 2017. Deficit bugetar sub 3% cu sacrificarea investițiilor

Data publicării:
santier parasit

Ministerul Finanțelor Publice a prezentat execuția bugetului general consolidat pe întregul an 2017.

Potrivit datelor prezentate, 2017 s-a încheiat cu un deficit de 24,3 miliarde de lei (2,88% din PIB), sub ținta anuală stabilită de 2,96% din PIB. Cheltuielile cu investițiile au scăzut însă de la nivelul de 3,9% din PIB înregistrat la finele anului 2009 la 3,2% din PIB, respectiv o scădere de aproape 3 miliarde lei, de la 29,5 miliarde lei la 26.7 miliarde lei.

Cheltuielile de personal au crescut cu 22,0% față de anul precedent. Finanțele spun că acestea au fost determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2016, respectiv aplicarea, începând cu luna august 2016, a prevederilor O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum și de creșterile salariale acordate în 2017, respectiv creșterea cu 15 % a salariilor din sănătate și din educație de la 1 ianuarie 2017, a personalului plătit din fonduri publice din instituțiile şi autoritățile publice ale administrației publice locale care beneficiază de majorarea cu 20% începând cu 1 februarie 2017, majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 1.250 lei la 1.450 lei din 1 februarie 2017, majorarea cu 30% a salariilor personalului din bibliotecile naționale și muzee naționale începând cu iunie 2017, majorarea cu 15% a soldelor de funcție ale personalului militar începând cu iunie 2017, majorarea cu 10% a salariilor de funcție ale polițiștilor începând cu 1 octombrie 2017, precum și aplicarea începând cu 1 iulie 2017 a prevederilor din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 251,8 miliarde lei, reprezentând 29,9% din PIB  comparativ cu 29,4% din PIB în 2016. Procentual, veniturile au fost cu 12,5% mai mari, în termeni nominali, față de anul 2016.

Veniturile încasate pe principalele patru bugete componente ale bugetului general consolidat, respectiv: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj,  bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală au reprezentat 100,3% din programul veniturilor administrate de A.N.A.F.

Au fost înregistrate creșteri față de anul trecut la încasările din contribuțiile sociale (cu 10,4 mld. lei, respectiv cu 17,0%), din impozitul pe salarii și venit (cu 2,4 mld. lei, respectiv cu 8,6%) și din veniturile nefiscale, care au fost cu 3,8 mld. lei peste cele din 2016 (+21,1%). Toate acestea sunt datorate creșterii bazei de impozitare în urma majorărilor drepturilor de venituri.

Încasările din impozite și taxe pe proprietate au scăzut cu 9,1% față de anul 2016, scăderea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcții speciale.

Încasările din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii au crescut cu 38,1% față de anul trecut, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește veniturile din TVA, ponderea acestora în PIB a scăzut de la 6,8% la 6,4% și ca urmare a reducerii din februarie 2017 a cotei standard de TVA de la 20% la 19%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...