Teodorovici dă asigurări că nu concediază bugetari și nu taie salarii: Până la sfârşitul anului sunt bani

Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici Foto: Facebook/ Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a reiterat marţi că, până la finele anului, sunt bani atât pentru investiţii, cât şi pentru cheltuieli legate de salarii şi pensii, însă, dacă o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic, acest lucru trebuie făcut.

Întrebat despre circulara transmisă ordonatorilor de credit, privind diminuarea cheltuielilor, Teodorovici a precizat că aceştia trebuie să facă o analiză şi dacă sunt cheltuieli ce pot fi reduse, să acţioneze în mod corespunzător.

„Orice familie, orice om încearcă să-şi stabilească cheltuielile într-o logică normală. Chiar dacă ai bani şi totuşi poţi să faci o eficientizare a cheltuielilor pe care le ai de făcut de ce să nu o faci? Ce face Ministerul Finanţelor: A spus clar că sunt date nişte limite până la final de an, că fiecare minister în parte, agenţie publică, orice structură publică trebuie să facă o astfel de analiză şi dacă sunt astfel de cheltuieli să şi le adapteze în mod corespunzător, nimic altceva. Nu înseamnă că aceasta s-a făcut pentru că până la final de an nu există şi banii necesari. Nu are legătură una cu alta. Până la final de an sunt şi bani pentru ce ne-am angajat că avem de făcut, atât în investiţii cât şi alte cheltuieli legate de veniturile românilor, pensii sau salarii. Dar, repet, dacă totuşi o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic de ce să nu se facă acest lucru”, a spus ministrul Finanţelor la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu primarul Capitalei şi primarii de sectoare.

El a subliniat că este decizia ordonatorului de credit, că este ministru sau şef de agenţie, să se uite dacă ce s-a planificat s-a cheltuit este justificat nu.

Citiți și:
Teodorovici ar pregăti concedieri și tăierea salariilor bugetarilor. Senator USR: Instituțiile ar impune o austeritatate cruntă

De asemenea, Teodorovici a menţionat că la prima rectificare din acest an va trebui făcută o astfel de analiză pentru a şti exact „în care direcţie se acţionează la nivel de Guvern”, dar a refuzat să spună dacă rectificarea va fi pozitivă sau nu.

„Vom vedea la momentul rectificării”, a spus el.

Întrebat dacă vor fi reduceri de personal, şeful de la Finanţe a răspuns că „nu va fi aşa ceva”.

Pe de altă parte, Eugen Teodorovici a reiterat că România poate, în maximum doi ani, să nu mai fie în situaţia de a mai avea deficit.

„28 miliarde de lei nu înseamnă o sumă mare pentru o ţară ca România care are multe astfel de zone unde cheltuie bani în mod nejustificat.(...) Numai că România nu este în situaţia în care atenţia să fie strict pe reducerea deficitului. Noi trebuie să facem şi foarte multe investiţii”, a mai afirmat Eugen Teodorovici.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...