Teodorovici: Din a doua parte a anului, ne vom împrumuta deja pentru anii care urmează

Data publicării:
Eugen Teodorovici stă de vorbă cu Darius Vâlcov
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat joi, la Bistriţa, că începând cu a doua parte a acestui an România va începe să se împrumute de pe piaţa externă "pentru anii care urmează", pentru că acest lucru s-ar putea face în condiţii mai avantajoase pentru ţară.

eugen teodorovici darius valcov inquam george calin 20190317190132_IMG_8946-01
Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov Foto: Inquam Photos / George Călin

"România se împrumută exact în condiţii de piaţă cum se împrumută alte state, costurile nu sunt mai mari în cazul României faţă de alte state şi, un lucru foarte important: România, în acest an, va schimba logica pe datoria guvernamentală. În ce sens? În următoarea emisiune pe care România o va face în pieţele externe, ne vom asigura exact necesarul de finanţare pe acest an în acest sens, şi din a doua parte a anului ne vom finanţa aşa cum vrem noi şi vom impune costuri în piaţă pentru anul viitor. Adică exact cum face orice ţară. Până acum, România se împrumuta în anul în curs pentru ce avea de dat în anul în curs. Nu, noi trebuie să schimbăm filosofia aceasta şi să ne împrumutăm deja pentru anii care urmează, pentru că o putem face la costurile pe care le vrem noi ca ţară, pentru că atunci când vrem să ne împrumutăm o facem doar dacă preţul oferit este cel care ne convine", a spus Teodorovici.

Ministrul a precizat că strategia de finanţare este una publică şi că faptul că României i s-a acordat un împrumut pe 30 de ani arată încrederea investitorilor în ţara noastră.

"România se împrumută în baza unei strategii pe care o prezintă în mod public la începutul fiecărui an, deci nu este niciun secret. Fiecare investitor posibil, cetăţean cunoaşte exact care este nivelul de îndatorare şi de împrumuturi pentru România în timpul unui an de zile. România, la ultima sa emisiune, când a ieşit în pieţele externe pentru 3 miliarde - ştim foarte bine, au fost trei perioade de împrumut. Cea la care vreau să fac referire, cea de 30 de ani, cea mai lungă din istoria României de după Revoluţie. Asta arată ce? Că investitorii au foarte mare încredere în România. Dacă vă uitaţi pe structura investitorilor, o să vedeţi că marea lor parte au fost din America şi din Marea Britanie. Asta înseamnă că este o încredere foarte mare. Investeşti într-o ţară pe termen lung când eşti sigur că acea ţară nu prezintă un risc - este logic şi de bun simţ chiar şi pentru cei de la clasele primare", a afirmat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor Publice a mai declarat că împrumuturile vor acoperi deficitul bugetar estimat pentru acest an, dar şi scadenţele.

"Da, România se va împrumuta pentru că aşa este mersul oricărei economii din lumea asta. România are, ştiţi foarte bine, un deficit pe care şi l-a asumat pentru anul acesta, undeva la 28 miliarde de lei, dar are şi foarte multe scadenţe care an de an se ating şi pentru care trebuie să asiguri partea de finanţare fie în lei, fie în euro, fie în altă monedă în care te-ai împrumutat acum mulţi ani de zile", a spus Teodorovici.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal