FMI: „Eșecul privatizării CFR Marfă va afecta reputația României în comunitatea investitorilor”

Data publicării:
125362 125362 cfr 1

Guillermo Tolosa este de părere că acest eșec va afecta reputaţia României în comunitatea investitorilor.

„Ultimele noutăţi reprezintă un regres foarte dezamăgitor în acest proces. Este încă devreme să tragem concluzii definitive (n.r. referitoare la cine şi unde a greşit în derularea acestei proceduri). O analiză atentă trebuie să se desfăşoare astfel încât lecţiile să fie învăţate pentru acţiunile viitoare. Acest regres va afecta perspectivele unei îmbunătăţiri rapide în sector şi, în sens mai larg, reputaţia României în comunitatea investitorilor”, a declarat oficialul FMI pentru ziarul Bursa.

Guillermo Tolosa a mai declarat că FMI va sprijini angajamentul autorităţilor române luat în vederea îndeplinirii obiectivului de privatizare a companiei CFR Marfă.

Convenită cu Fondul Monetar Internațional, privatizarea CFR Marfă s-a terminat printr-un eşec, după ce niciuna dintre părţi nu şi-a îndeplinit obligaţiile până la termenul limită prevăzut în Hotărârea de Guvern care reglementa procedura.

Ministerul Transporturilor nu a obţinut acordul de la şapte din cele 12 bănci care au creanţe de încasat de la compania de stat, iar Grup Feroviar Român (GFR), câştigătorul licitaţiei de vânzare a 51% din acţiunile CFR Marfă, nu a depus întreaga sumă în cele 60 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul neaşteptat făcut de Lia Olguta Vasilescu în spatele lui Crin Antonescu! Nu şi-a dat seama că e filmată...
Digi FM
Kathleen Turner, actrița din „Giuvaierul Nilului”, de nerecunoscut. Vedeta în vârstă de 70 de ani se...
Pro FM
Anca Țurcașiu, declarații neașteptate despre căsătoria cu iubitul ei: „Trăim clipa!” Cei doi se cunosc de mai...
Film Now
CinemaCon 2025, în Vegas. „Box-office-ul este în declin. Avem nevoie de o redresare. Avem nevoie de mai multe...
Adevarul
Donald Trump și-a dezvăluit planul pe care îl urmărește prin noua sa politică tarifară. Warren Buffett...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, praf în ochi. Propunerea guvernului îi lasă cu pensii de 38.000 lei
Digi FM
Acuzat de viol, Russell Brand, fostul soţ al lui Katy Perry, susţine că nu a fost „niciodată un violator”
Digi World
O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte pielea ei este devastator: „Dacă aș fi...
Digi Animal World
O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”
Film Now
Kate Hudson, despre Matthew McConaughey, cu care a avut mereu super chimie pe ecran: „Este una dintre marile...
UTV
Romina Gingașu răspunde zvonurilor despre divorțul de Piero Ferrari. „Presiunea în cuplul nostru vine din...