Gabriel Biriș a demisionat din Ministerul Finanțelor

Data actualizării: Data publicării:
biris la digi

Secretarul de stat Gabriel Biriș a demisionat din Ministerul Finanțelor, iar demisia i-a fost acceptată, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu. 

biris la digi

Demisia vine în urma controverselor pe care le-a iscat în spațiul public un proiect de modificare a Codului fiscal, scurs în presă, pe care și-l asumase secretarul de stat.  Ca urmare a interpretării că Ministerul Finanțelor ar avea de gând să crească contribuțiile angajaților, mai ales dacă e vorba de PFA, ministrul finanțelor, Anca Dragu, a trebuit să infirme public această suspiciune.

Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că demisia a fost depusă la Cabinet în această dimineață.

Calculele lui Biriș

Cu câteva ore înainte să-i fie anunțată public demisia, secretarul de stat Gabriel Biriș recunoștea, la Digi24, că proiectul de ordonanţă de urgenţă care ar schimba sistemul de taxare a muncii are puține șanse de a se mai materializa acum. Ar putea fi amânat, spunea însă iniţiatorul proiectului.

Gabriel Biriş a declarat la Digi24 că dezbaterile aprinse din ultimele două zile ar putea pune punct acestui exerciţiu al Finanţelor de a simplifica modul în care se plătesc taxele pe muncă, nicidecum de a le creşte. Secretarul de stat a susţinut că nici angajaţii şi nici angajatorii nu ar fi avut de pierdut. Doar persoanele fizice care obţin venituri dintr-o singură activitate independentă, adică PFA-urile, ar fi plătit mai mult.

„Ținând cont de apropierea alegerilor și sensibilitatea subiectului, mai mult ca urmare a ultimelor dezvoltări în presă, sper că worst case scenario (cel mai rău scenariu – n.r.) să fie parcat, nu renunțat”, a declarat Gabriel Biriș întrebat dacă mai acordă proiectului șanse de realizare.

Gabriel Biriş a explicat că nimeni nu ar fi pierdut în urma schimbărilor pe care le propunea. Spre exemplu, la un salariu brut de 1.000 de lei, angajatul plăteşte acum contribuţii la sănătate şi pensie în valoare de 160 de lei. Salariatul rămâne cu 840 de lei în buzunar. Pentru a da acest salariu, angajatorul plăteşte taxe de 210 lei, ceea ce înseamnă că firma cheltuieşte în total 1.210 lei.

În cazul în care contribuţiile angajatorului sunt mutate în dreptul angajatului, acesta va plăti contribuţii de 370 de lei, dar va rămâne în mână tot cu 840 de lei. Mai mult, nici cheltuielile companiei nu se vor modifica.

Nu am avut ca țintă mărirea sau micșorarea. Principiile care stau la baza acestui proiect sunt legate de echitate. Dacă tot continuăm să ne furăm căciula și să așezăm sarcina fiscală totală în funcție de cum câștigăm, nu în funcție de cât câștigăm, vom continua în țara asta să avem categorii de privilegiați și oropsiți, adică șmecheri și fraieri. Legea trebuie făcută într-un mod unitar”, a spus Gabriel Biriș.

Vizate sunt Persoanele Fizice Autorizate, care acum plătesc taxe mai mici la stat. Dacă proiectul s-ar aplica, ar urma să suporte aceleaşi contribuţii ca şi angajaţii cu contract de muncă, spune preşedintele Consiliului Fiscal.

Citiți și:

Gabriel Biriș e pe PFA. Ar fi câștigat sau ar fi pierdut prin modificarea Codului fiscal?

Sarcina fiscală e aceeaşi indiferent de forma de venit, iar la sfârşit de an se face o globalizare a veniturilor, adică ele se pun laolaltă şi se plafonează baza de impozitare la CAS la 5 salarii medii brute pe economie. Deci nu va fi o contribuţie nelimitată, ci va fi plafonată la cinci salarii medii pe economie”, a declarat Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, căruia Gabriel Biriș i-a trimis pe mail proiectul Ministerului Finanțelor.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care schimba sistemul de taxare a muncii nu a fost asumat însă de Ministerul Finanţelor. Ministrul Anca Dragu a anunţat însă că va pune în dezbatere publică o serie de măsuri pentru reducerea birocraţiei.

Calcul după actuala legislaţie

Salariul brut: 1.000 lei

Contribuţie angajat sanătate + pensie: 160 lei

Contribuţie angajator sănătate + pensie: 210 lei

__________________________

Salariu net: 840 lei

Cost total: 1.210 lei

Calcul după proiectul de OUG

Salariu brut: 1.210 lei

Contribuţie angajat sănătate + pensie: 370 lei

__________________________

Salariu net: 840 lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă