Jucătorii din comerţul modern au rămas printre puţinii care încă aduc bani în economie. Au investit peste 200 de milioane de euro în inaugurările de magazine anul acesta şi au creat locuri de muncă pentru circa 4.000 de oameni.
După 2009, marile reţele comerciale au deschis între 150 şi 250 de magazine anual, mai multe decât în anii de boom economic. Spre deosebire de acea perioadă, acum apar supermarketuri şi magazine de tip discount. Necesită o investiţie mai mică, iar spaţiile vizate sunt mai puţin generoase şi, de cele mai multe ori, închiriate, nu cumpărate.
Anul acesta au fost deschise doar 11 hipermarketuri, dintre care 8 au fost ale lanţului Kaufland. De altfel, cheltuielile grupului german reprezintă o treime din totalul investiţiilor realizate în 2013 în comerţul modern.
În ceea ce priveşte numărul inaugurărilor, cele mai multe magazine noi aparţin belgienilor de la Mega Image. Şi-au deschis porţile peste 100 de unităţi în acest an, adică 40 la sută din total. Pe poziţiile următoare se află Profi, cu 58 de magazine, şi Carrefour, cu alte 50. Cele trei lanţuri au inaugurat 211 magazine dintr-un total de 255.
Comerţul în 2013
magazine noi: 255
investiţii realizate: 200 mil. euro
locuri de muncă: 4.000
sursa: zf.ro
Topul inaugurărilor în 2013
Mega Image: 103 magazine
Profi: 58 magazine
Carrefour: 50 magazine
sursa: zf.ro