Iohannis și șeful OMV au discutat despre zăcămintele de hidrocarburi din Marea Neagră

Data publicării:
OMV-Petrom-Hires-GSP-Prometeu-Jack-up-for-Drilling-Offshore-Romania

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întâlnire cu o delegaţie a OMV Petrom, condusă de directorul general Rainer Seele, în cadrul discuţiilor fiind atins şi subiectul exploatării zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră şi al cooperării dintre companie şi statul român.

OMV-Petrom-Hires-GSP-Prometeu-Jack-up-for-Drilling-Offshore-Romania

Potrivit preşedinţiei, în cadrul întrevederii au fost prezentate direcţii de dezvoltare ale companiei în contextul economic actual, oportunităţile deosebite de consolidare în plan regional a sectorului energetic, precum şi nevoia de predictibilitate fiscală şi legislativă în acest domeniu, care să menţină interesul pentru dezvoltare, informează News.ro.

"Preşedintele României a subliniat faptul că independenţa şi securitatea energetică pentru România sunt obiectivele sale esenţiale, într-un context european al unei pieţe integrate, bazate pe liber acces, concurenţă şi competitivitate", se arată într-un comunicat.

Iohannis şi delegaţia OMV a discutat şi despre "potenţialul deosebit al colaborării dintre OMV şi ExxonMobil" privind exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră şi despre angajamentul de cooperare şi dialog dintre OMV şi statul român.

Compania austriacă este foarte preocupată de nivelul redevențelor plătite statului român pentru țițeiul extras în condițiile în care vechiul sistem, stabilit la momentul privatizării Petrom, a expirat.

De mai bine de doi ani există o întreagă discuţie între autorităţile române şi principalii jucători petrolieri, în frunte cu Petrom OMV, în privinţa noului sistem de redevenţe. Guvernul Ponta nu a avut curajul să prezinte noul sistem de redevenţe, lăsând discuţia să treneze. Conform declaraţiilor, Petrom propune un sistem de redevenţe şi taxare care să ia în calcul şi investiţiile pe care le face pentru a scoate petrol sau gaze.

OMV şi-a schimbat şeful în vara acestui an, aducând în fruntea grupului un neamţ cu bune legături pe piaţa rusească. Președintele Iohannis s-a întâlnit cu Rainer Seele și anul trecut în noiembrie pentru a discuta nivelul redevențelor pe care OMV trebuie să le plătească.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri