Leul se depreciază ajungând la o cotă istorică față de euro

Data actualizării: Data publicării:
curs schimb valutar lei euro - mediafax-1

Leul pierde teren în fața monedei unice europene și atinge un minim record joi. Banca Națională a României a publicat un curs de 4,7669 lei pentru un euro, care depășeste astfel maximul istoric, înregistrat în luna ianuarie a acestui an.

Dacă ne uităm în aceeași zi a anului trecut, vedem că atunci euro era 4 lei și 65 de bani. Asta înseamnă o creștere de peste 11 bani pentru un euro, iar la cum arată evoluția și estimările analiștilor, creșterea nu se va opri aici.

Sunt estimări că anul viitor euro va depăsi 4 lei și 82 de bani.

Moneda națională s-a depreciat și în raport cu celelalte valute importante. Astfel, dolarul american a ajuns la 4 lei și 33 de bani, iar cotația francului elvețian a urcat la 4 lei și 38 de bani.

Aceste evoluții vin după ce ministrul finanțelor, Florin Cîțu, a declarat joi că situaţia în care sunt bugetul şi economia României depăşeşte cele mai pesimiste aşteptări. El a acuzat că, în România, în ultimii trei ani, economia a fost condusă după două bugete, cel prezentat în Parlament şi cel care nu a fost asumat nici de premier, nici de ministrul Finanţelor şi al doilea, care avea toate informaţiile reale, folosit pentru finanţarea baronilor locali

Citiți și:  BNR: Există o presiune pe curs care vine din cifrele de deficit comercial publicate recent

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...