Mineri şi directori, concediaţi împreună

Data publicării:
mineri olteni

Pentru a salva termocentralele, în 2012 statul a înfiinţat Complexul Energetic Hunedoara. Atunci, Electrocentrale Deva si Paroşeni au fuzionat, iar un an mai târziu, în complex au fost incluse şi patru dintre cele şapte mine ale Societăţii Naţionale a Huilei. Cele trei mine rămase vor fi închise şi ele până în 2018. Acum, Guvernul mai închide două din cele 4 mine ale complexului: Lonea şi Lupeni.

Pentru a primi acceptul Comisiei Europene de păstrare în viaţă a termocentralelor, Ministerul Energiei are o nouă strategie: le spune oficialilor europeni că fără capacitatea de 400 de Megawatti de la Deva şi Paroşeni, Transilvania riscă să rămână fără alimentare cu energie electrică.

„Ar trebui să le asociem două unităţi, două mine. Cele două mine pe care le-am identificat ca fiind viabile din cele patru care funcţionează”, explică Victor Grigorescu, ministrul Energiei.

Cu alte cuvinte, ministerul vrea înfiinţarea unei noi companii, curăţată de datorii şi cu mai puţini angajaţi. Tot despre disponibilizări va fi vorba şi la complexul Energetic Oltenia. 20% dintre directorii de aici - în total o sută de şefi - vor fi concediaţi.

„La începutul anilor 90 erau ingineri care aveau în subordine peste 100 de mineri. Astăzi suntem într-un alt raport şi acest lucru are legătură şi cu eficienţa, şi cu costurile, mai spuen ministrul.

De pe 30 iunie se va aplica noua organigramă de conducere la Complexul energetic Oltenia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...