Ministerul Finanţelor: plata contribuțiilor sociale pentru chirii, „un prim pas”

Data publicării:
lei ron bani mediafax foto octav ganea-1

 

„Referitor la introducerea CASS (contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, precizăm ca această măsură are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementarii unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri şi din alte surse decât cele de natură salarială”, se arată într-un comunicat al instituției, citat de de Mediafax.

Şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat săptămâna trecută, referindu-se la modificarea Codului Fiscal, că este necesară şi lărgirea bazei de contribuţii sociale, astfel încât sistemul să poată fi durabil şi sustenabil.

Autorităţile române au convenit la finele lunii iulie cu FMI şi Comisia Europeană un acord preventiv pe doi ani care va totaliza 4 miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.

Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro şi finalizat în luna iunie, a fost de asemenea de tip preventiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este distanța minimă legală între vecini: Reguli esențiale pentru construirea unei case lângă...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Nicușor Dan a blocat accesul a 30 de magistrați la pensii de 25.000 lei. Bolojan vrea tăierea lor
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie