Noi măsuri de reducere a timpului de așteptare la Otopeni

Data publicării:
aeroport otopeni - site oficial- httpwww.bucharestairports.ro

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a anunţat marţi că, din această săptămână, capacitatea de procesare a pasagerilor la ghişeele de control de frontieră a crescut cu circa 50% pe fluxul de ieşire din ţară, iar timpul de aşteptare al pasagerilor a scăzut la doar 2-5 minute, potrivit News.ro.

În prezent există 13 ghişee ale Poliţiei de Frontieră, cu 26 de posturi de control.

În luna iunie, din cauza aglomeraţiei tot mai mari, aeroportul le-a cerut pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare.

„Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti continuă procesul de fluidizare a controlului pasagerilor la punctele de frontieră, prin suplimentarea numărului de ghişee şi reorganizarea zonei de control al paşapoartelor, pe fluxul de plecări al Aeroportului Henri Coandă”, arată comunicatul CNAB.

Săptămâna trecută, capacitatea de procesare a pasagerilor la intrarea în ţară a fost extinsă cu două ghişee, respectiv patru posturi de control, dedicate curselor charter.

„Începând cu această săptămână, capacitatea de procesare a pasagerilor la ghişeele de control de frontieră a crescut cu aproape 50% pe fluxul de ieşire din ţară. Timpul de aşteptare al pasagerilor la controlul documentelor a scăzut substantial, în prezent aceasta fiind de 2-5 minute”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Bogdan Mîndrescu.

În prezent, după reorganizarea zonei de control al paşapoartelor, pasagerii au la dispoziţie pe fluxul de plecări 13 ghişee ale Poliţiei de Frontieră, cu 26 de posturi de control.

Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti spun că Ministerul Afacerilor Interne a asigurat acoperirea tuturor posturilor de control din aeroport cu ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră.

Noile ghişee au funcţionat în program de testare începând din data de 24 august, iar din această săptămână au intrat în funcţiune la capacitate maximă.

„Vom continua eforturile pentru optimizarea serviciilor noastre şi analizăm posibilităţile extinderii capacităţilor de procesare, astfel încât tranzitul pasagerilor prin Aeroportul Henri Coandă să fie cât mai rapid şi mai confortabil. Mulţumim pentru înţelegere pasagerilor noştri şi îi asigurăm că luăm toate măsurile pentru confortul şi securitatea lor, dar şi pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeroportuare”, a precizat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu.

Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a înregistrat în prima jumătate a acestui an 5,91 milioane de pasageri, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, existând premisele depăşirii pragului de 12 milioane de pasageri în întregul an.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală. Elegantă într-o rochie neagră cu...
Pro FM
Prince, fiul lui Michael Jackson, imagini rare alături de iubita lui: „Nu aș fi putut să cer o parteneră mai...
Film Now
Millie Bobby Brown, de la prima iubire la "pentru totdeauna". De ce s-a măritat la doar 20 de ani: "Nu mi-am...
Adevarul
Detaliul din comunicatul Kremlinului care arată că Trump a fost jucat pe degete de Putin în discuția lor...
Newsweek
Pensiile pe aprilie, virate mai devreme. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei?
Digi FM
Gal Gadot, superbă în rochie mini albă, cu picioarele perfecte la vedere. Wonder Woman are 4 fete și 39 de ani
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine este Owen Cooper, actorul debutant de 15 ani care a impresionat în miniseria "Adolescence". Personajul...
UTV
Debut spectaculos în modă pentru Elena Boncea! Cum arată acum fiica Loredanei Groza la 27 de ani