O mare parte dintre români sunt pentru forajele offshore din Marea Neagră. Ce împiedică exploatarea

Data actualizării: Data publicării:
platforma petrolieră/gaze naturale
Platformă petrolieră. Foto: GettyImages

O majoritate considerabilă dintre români sunt favorabili forajelor offshore, potrivit unui sondaj efectuat de Inscop şi Academia Română. Însă liderii politici de la Bucureşti nu par să se grăbească să ajute la derularea unui astfel de proiect în valoare de mai multe miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, citat de Agerpres.

Bloomberg notează că politicienii care nu ajung la un consens asupra unei legi care ar da undă verde investiţiei, ar putea să se uite la rezultatele sondajului, care arată că aproape opt din zece români sunt în favoarea extracţiei de gaze din Marea Neagră.

Concluziile sondajului publicat miercuri arată că 78,9% dintre românii chestionați sprijină debutul producţiei de gaze naturale şi spun că Guvernul ar trebui să cadă de acord asupra unui nivel de taxare similar cu alte ţări din UE. Românii susţin că gazele din Marea Neagră sunt cruciale în reducerea dependenţei de gazele ruseşti şi o modalitate de a ajuta economia să îşi revină după criza coronavirusului.

"Pentru mine, toate aceste discuţii despre nevoia de a găsi un consens politic cu privire la legea offshore este doar o scuză pentru o amânare deoarece nimeni nu vrea să îşi asume responsabilitatea. Am pierdut deja cinci ani şi am putea pierde acest proiect pentru totdeauna din cauza Pactului Verde al Uniunii Europene. Avem cel puţin 10 miliarde de dolari îngropate în subteran şi prioritatea ar fi pentru stat să primească chiar şi o mică parte din această sumă mai degrabă decât nimic", a declarat Răzvan Nicolescu, expert în energie la Deloitte şi fost ministru al Energiei.

O serie de investitori precum Exxon Mobil, OMV Petrom şi Black Sea Oil and Gas aşteaptă o legislaţie fiscală mai favorabilă.

La finele lunii aprilie, OMV Petrom SA a anunţat că este gata să meargă mai departe cu proiectul „Neptun” din Marea Neagră, în pofida scăderii preţului petrolului şi gazelor naturale, dacă legislaţia cerută va fi aprobată. Însă, între timp, partenerul OMV Petrom în acest proiect, grupul american ExxonMobil, a decis să îşi vândă participaţia sa de 50%. Mai multe companii, inclusiv un consorţiu compus din grupul polonez PGNiG SA, OMV şi Romgaz SA, sunt interesate să preia participaţia ExxonMobil, dar discuţiile au fost îngheţate din cauza pandemiei.

Zăcământul de mare adâncime „Neptun” din Marea Neagră este estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră în ultimele decenii. Aceste gaze ar asigura auto-suficienţa României iar dacă vor fi exportate ar permite statului să devină un hub regional în aprovizionarea cu gaze.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, prezent miercuri la prezentarea celei de-a doua ediţii a "Barometrului Securităţii Energetice" din România, a spus că speră că se va ajunge în curând la un consens, iar proiectul va putea fi demarat la timp pentru a putea fi profitabil atât pentru companii cât şi pentru guvern.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri