Oameni de afaceri: De unde are Guvernul 2 miliarde de euro în numerar pentru FSDI?

Data actualizării: Data publicării:
cea mai mare frauda fiscala
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) contestă proiectul privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) şi se întreabă de unde are Guvernul României 2 miliarde de euro în numerar, în următoarele 12 luni, care să fie indisponibilizaţi în capitalul social al FSDI.

euro bancnote teancuri bani crop getty
Sursă foto: Getty Images

„Toată lumea ştie că, atunci când înfiinţezi o societate şi vrei nişte bani de la bancă, trebuie să vii cu un plan de afaceri. Aici vrem să facem cea mai mare societate de stat şi noi nu avem niciun fel de plan de afaceri”, a declarat luni preşedintele de onoare al CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, într-o conferinţă de presă.

El spune că sunt necesari următorii paşi: trebuie realizat un studiu de fezabilitate şi un plan de afaceri, care să stabilească necesitatea Fondului, oportunitatea, fezabilitatea şi avantajele, profitabilitatea.

„Trebuie stabilit totodată şi modul de management al acestei societăţi, trebuie făcut proiectul managerial. Ce organisme o să îl conducă? Cine o să facă selecţia? Nu se poate să faci o societate comercială de stat care să administreze un asemenea Fond fără să ai un organism de superprofesionişti care să îl conducă. altminteri, ne trezim că acest Fond va fi condus de secretara de la nu-ştiu-ce primărie, inspectoarea şcolară de la nu-ştiu-ce judeţ şamd”, a mai spus preşedintele de onoare al CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.

Aportul în numerar la capitalul social al FSDI, care este de 9 miliarde lei, aproximativ 2 miliarde de euro, trebuie vărsat potrivit Legii nr. 31/1990, în termen de maxim 12 luni, şi nu în cinci ani, cum a fost gandit de iniţiatori.

„Este discutabilă oportunitatea înfiinţării unei societăţi pe acţiuni, cu denumirea Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, care în lipsa derogărilor de la legislaţia primară, nu îşi mai poate realiza scopul pentru care s-a dorit constituirea acesteia, respectiv dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice”, spun reprezentanţii CNIPMMR.

Reprezentanţii CNIPMMR resping totodată şi numeroasele derogări ale proiectului de la o serie de legi, prin care s-ar fi dorit „crearea unei situaţii privilegiate pentru FSDI”.

De exemplu, FSDI este exceptat de la aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit OG nr. 64/2001 la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel.

„Practic acesti bani rămân exclusiv la dispoziţia FSDI care poate decide să facă orice doreşte cu ei, neexistând nicio răspundere a Directoratului sau a Consiliulu de Supraveghere în acestă privinţă”, subliniază conducerea CNIPMMR.

Reprezentanţii Consiliului spun că soluţia este înfiinţarea FSDI ca societate pe acţiuni, potrivit Legii nr. 31/1990 a societăţilor, printr-o Hotărâre de Guvern, „cu menţiunea că prin HG nu se poate deroga de la dispoziţiile legale incidente în speţă, FSDI urmând să aibă statutul oricărei alte societăţi pe acţiuni in care statul este acţionar”.

FSDI ar urma să fie deţinut în întregime pe toată durata sa de funcţionare de către statul român. Drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar unic al FSDI sunt exercitate, în numele statului român, de către Ministerul Finanţelor Publice.

Camera Deputaţilor a adoptat în şedinţa din 6 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii SA, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Aceasta a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională în data de 18 iulie 2018, având în vedere caracterul individual al legii şi faptul că potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, „unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului”, prin urmare legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Din declaraţiile publice ale reprezentanţilor puterii rezultă că proiectul înfiinţării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii SA, va fi reluat printr-o hotărâre de guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu