Patronul GFR, Gruia Stoica, la negocieri pentru CFR Marfă

Data publicării:
gruia stoica gfr cfr 5823153-Mediafax Foto-Liviu Chirica-7

Actualizare 14.44. „Ministerul Transporturilor și-a respectat absolut toate obligațiile, așa cum și domnul Gruia Stoica sunt convinsă că și-a respectat obligațiile. Eu nu vreau să acuz pe nimeni, deocamdată”, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.

Actualizare 14.11. Gruia Stoica a spus că așteaptă să vadă dacă vânzătorul și-a respectat obligațiile contractuale, până la termenul luni și a subliniat că își dorește ca privatizarea să fie finalizată. „Sunt mult mai multe clauze care trebuie îndeplinite, nu numai avizul Consiliului Concurenței”, a precizat Gruia Stoica.

Patronul GFR negociază cu experții Ministerului Transporturilor, în contextul în care mai sunt doar trei zile până când proprietarul Grup Feroviar Român trebuie să vină cu restul banilor, 172 de milioane de euro.

Proprietarul GFR a spus ieri, la Digi24, că poate plăti oricând banii, dar numai dacă statul îşi îndeplineşte obligaţiile din contract. Altfel, va achita restul sumei când va primi avizul Consiliului Concurenţei.

Propunerea de prelungire a termenului de plată până pe 20 decembrie nu a mai fost discutată de Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...