Petrom ia în calcul, pe viitor, exportul de gaze naturale

Data publicării:
1511petrom-33710

Pentru consumatori, vânzarea gazelor româneşti către alte state europene presupune scumpiri, mai multe importuri şi o dependenţă mai mare faţă de metanul din Rusia.

În prezent, România este conectată prin conducte de gaze doar cu Ungaria. Alte două conducte, spre Bulgaria şi spre Republica Moldova, sunt în construcţie. Prima ar putea fi gata la finalul anului viitor, iar, în acel moment, cel puţin teoretic, ar putea începe exportul de gaze naturale, deoarece conducta de la Giurgiu-Ruse face parte din proiectul Nabucco. Oficialii Petrom evită să vorbească despre un termen concret când ar putea începe exportul de gaze.

„Petrom este angajat în economia românească şi este, zic eu, un lider în această economie şi ceea ce ne interesează este realizarea valorii produselor noastre pe piaţa românească. Aşa că, la această oră, nu avem niciun fel de intenţie să exportăm”, spune Mariana Gheorghe, directorul Petrom.

Posibilitatea exportului de gaze, o cerință a FMI

Totuşi, oficialii companiei au făcut în mai multe rânduri declaraţii legate de planurile de export de gaze naturale pe care le-ar putea pune în aplicare în viitor.

Acum, România îşi poate asigura, din surse proprii, aproximativ două treimi din necesarul de gaze naturale. Diferenţa este importată, prin firme intermediare, de la grupul rus Gazprom. Posibilitatea exportului de gaze este o cerinţă a Fondului Monetar Internaţional. În plus, directivele europene, asumate de România, presupun interconectarea sistemelor energetice.

„Nu e vorba de nicio probabilitate. Acest lucru este absolut necesar din punct de vedere al integrării în Europa, în al doilea rând din punctul de vedere al asigurării importurilor. Dacă, sau nu se vor folosi pentru export este o cu totul altă poveste”, informează directorul Petrom.

Ministerul Economiei se bazează însă pe promisiunea Petrom că gazele din România nu vor fi exportate, cel puţin pentru moment. Totuşi, dacă acest lucru se va întâmpla, autoritaţile susţin că au soluţii. Principalii producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom, deţinută de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri