PIAŢA AUTO. Vânzările de maşini noi au scăzut cu 25%. Dacia rămâne în top

Data publicării:
1812 20vanzari 20auto-39221

În primele 11 luni din acest an s-au vândut aproape 67.000 de maşini noi. Cifra este cu 25 la sută mai mică decât în perioada similară a anului trecut.

Au fost importate însă aproape 160.000 de autoturisme la mâna a doua, cu peste 80 la sută mai mult decât în 2011. Asta înseamnă că la fiecare autoturism nou vândut au fost aduse din străinătate alte două maşini second-hand. Aproape jumătate dintre ele sunt mai vechi de 10 ani.

Dacia se menţine în topul celor mai cumpărate mărci, cu peste 18.000 de unităţi. Locul secund este ocupat de Volkswagen cu 7.500 de unităţi, iar pe a treia poziţie se află Skoda cu aproape 6.000. În listă intră şi cei de la Ford, Renault şi Hyundai, care au vândut fiecare mai puțin de 5.000 de unități.

Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Dacia şi Ford, cei doi constructori auto prezenţi în România, au fabricat laolaltă aproape 310.000 de maşini de la începutul anului. Numărul autoturismelor construite la noi în ţară este cu trei procente mai mic decât în perioada ianuarie-noiembrie 2011.

Topul vânzări

Dacia 18.346 unităţi

Volkswagen 7.550 unităţi

Skoda 5.932 unităţi

Ford 4.431 unităţi

Renault 4.428 unităţi

Hyundai 3.059 unităţi

sursa: APIA

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa