PNL vrea scutire de impozit pe venit pe pensiile mari

Data publicării:
talon pensie

Un proiect de act normativ depus de parlamentarii PNL propune ca toate pensile să fie scutite de la plata impozitului pe venit, nu doar cele care sunt sub pragul de 2.000 de lei.

21.11 talon-pensie
Articolul din Codul Fiscal care se referea la impozitarea veniturilor din pensii ar trebui abrogat, iar pensile ar urma să intre în categoria veninturilor neimpozabile, indiferent de cuantumul lor, potrivit initiaţtivei PNL, informează Economica.net.

Până acum, pensiile cu o valoare mai mare de 2.000 de lei erau impozitate cu 16% (ca majoritatea veniturilor din România), pentru valoarea care depăşeşte pragul de 2.000 de lei. Plafonul de 2.000 de lei până la care nu se plătea impozit a fost stabilit la începutul acestui an, în urma unei legi adoptate de Parlament.

Cei de la PNL spun că, dacă proiectul lor va fi adoptat, nu vor mai exista discriminări între pensionari şi spun că efortul bugetar nu va fi prea mare, iar măsura poate fi aplicată chiar din acest an. 200.000 de pensionari ar urma să beneficieze de această măsură.

Proiectul este semnat de 45 de parlamentari PNL, lista fiind deschisă de preşedintele interimar al partidului, Raluca Turcan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul crimei din Cosmopolis. A fost emis ordin de protecție și împotriva soțului...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”