Premii pentru antreprenori, înaintea lansării topului miliardarilor lumii

Data publicării:
forbes

Printre cele 10 premii acordate în cadrul galei Forbes din acest an s-au numărat cele pentru inovaţie, dinamism în afaceri, curaj în afaceri şi viziune în afaceri.

„În seara asta am aflat că sunt curajos în afaceri. Adevărul că suntem curajoşi pentru că suntem o afacere de familie, suntem doi fraţi şi, dacă mă gândesc acum, asta ne dă curaj. Să fii curajos în afaceri înseamnă să atingi obiectivele pe care le ai, să faci ce doreşti şi ce îţi place şi probabil că asta îţi dă curaj”, spune antreprenorul Corneliu Bodea.

Printre antreprenorii premiaţi s-au numărat şi femei pasionate de lumea afacerilor.

„Îţi trebuie multă tenacitate. Sunt şi momente de coborâre, nu trebuie să te dai bătut, nu trebuie să disperi, trebuie să găsești soluţii să le depăşeşti. Niciodată nu a fost un gând de a renunţa la afacere. Din contră, de a dovedi că pot să răzbesc şi să merg mai departe”, povestește Elena Covaciu.

„Gala Forbes este o celebrare, e o ocazie să îi celebrăm pe cei care au ajuns bogaţi. Este o celebrare a bogăţiei pentru că noi, la Forbes, credem că bogăția e bună. Bogăţia e bună pentru că îţi oferă posibilitatea de a fi liber şi de a-ţi pune în mişcare orice idee ai avea”, spune Ionuț Bonoiu, redactor-șef al Forbes România.

După decernarea premiilor, urmează lansarea noului top al celor 500 de miliardari ai anului 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri