Preţurile la gaze în Europa sunt în scădere: livrările din Rusia s-au majorat, sancțiunile au ocolit sectorul energiei

Data publicării:
Conducte de gaze naturale.
Foto: Profimedia

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut vineri, după ce joi au atins valori record, pe măsură ce livrările ruseşti către continent s-au majorat iar sancţiunile anunţate de SUA împotriva Moscovei au omis sectorul energiei, transmite Bloomberg.

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut vineri cu până la 21%, după patru zile consecutive de creştere. Joi, preţurile de referinţă au crescut cu peste 60%, cel mai mare avans de după 2005, pe fondul incertitudinilor cu privire la modul în care conflictul din Ucraina va afecta livrările din Rusia, cel mai important furnizor de gaze al Europei.

Exporturile de gaze ruseşti prin Ucraina au crescut cu aproape 38% joi şi ar urma să crească cu 24% în cursul zilei de vineri, potrivit datelor operatorului de reţea din Ucraina. Grupul rus Gazprom a reiterat că tranzitul gazelor prin Ucraina se derulează în mod normal, scrie Agerpres.

"Credem că riscul diminuării livrărilor de gaze ruseşti sub angajamentele contractuale este unul limitat dacă nu va exista o escaladare semnificativă a crizei", susţin analiştii de la JPMorgan Chased & Co.,Vincent Ayral şi Javier Garrido.

Vineri dimineaţa în jurul orei 8.31 a.m., la Bursa de la Amsterdam cotaţiile futures la gaze erau în scădere cu 18%, până la 110 euro pentru un Megawat-oră.

Creşterea livrărilor de gaze vine în contextul intensificării invaziei Rusiei în Ucraina. Ministrul ucrainean de Externe a anunţat că trupele ruseşti se apropie de capitala Kiev. SUA şi Marea Britanie au anunţat noi sancţiuni destinate să afecteze economic Rusia, pentru atacul său asupra Ucrainei. Cu toate acestea, administraţia Biden şi-a justificat decizia de a nu sancţiona sectorul energetic rusesc, un oficial american precizând că Washingtonul este reticent la ideea de a perturba un sector "în care Rusia are o importanţă sistemică în economia globală".

"Nu vom face nimic care să provoace o perturbare a livrărilor de energie deoarece revenirea economiei mondiale este încă în derulare", a declarat Daleep Singh, consilierul adjunct pentru securitate naţională.

Europa este deja în mijlocul unei crize de aprovizionare cu energie din cauza stocurilor reduse de gaze naturale iar conflictul din Ucraina a scos în evidenţă vulnerabilitatea continentului la o perturbare a livrărilor de gaze. Mai mult de o treime din necesarul de gaze al Europei vine din Rusia şi, în mod normal, o treime din aceste livrări trec prin Ucraina.

Editor : Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...