PSD vrea să îndepărteze PNL de la controlul proiectelor din energie

Data publicării:
turbine eoliene 2 1

Ministrul delegat pentru Energie, conducător al Departamentului pentru Energie din Ministerul Economiei, va avea atribuții exclusive în ceea ce privește inițierea și avizarea proiectelor de acte normative din domeniul energetic. Este vorba de contrasemnarea celor adoptate, eliminându-se astfel prevederea legală în prezent în vigoare potrivit căreia proiectele și legile respective trebuie supuse spre semnătură și aprobare, respectiv contrasemnătură, și ministrului Economiei, relatează publicația online Energy Report.

„Consecința este că PSD, care controlează în prezent Departamentul pentru Energie, prin ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, va putea iniția de unul singur, fără partenerii de guvernare de la PNL, care dețin portofoliul Ministerului Economiei, acte normative de cea mai mare importanță atât pentru economie, cât și pentru bugetul de stat, cum ar fi privatizarea companiilor energetice de stat, subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă sau legislația privind tarifele la curent electric și gaze naturale”, scriu jurnaliștii. 

Modificarea legislativă apare într-un proiect de lege elaborat de Guvern și publicat online miercuri.

În expunerea de motive a proiectului se arată că prevederea legală în prezent în vigoare potrivit căreia ministrul delegat pentru Energie poate să inițieze şi să avizeze proiecte de act normative din domeniul său de activitate, „respectiv să le contrasemneze, dar împreună cu conducătorul ministerului ”, nu mai asigură o fundamentare adecvată a semnării şi de către ministrul Economiei a proiectelor de acte normative iniţiate de Departamentul pentru Energie.

„Supunerea spre semnare a proiectelor de acte normative inițiate de Departamentul pentru Energie și Ministerului Economiei, în condițiile în care Departamentul, în calitate de organ de specialitate cu personalitate juridică, are atribuţii exclusive în coordonarea la nivel naţional a domeniilor energetic şi resurselor energetice, nu se mai justifică, excluzând domeniul de competențe al acestuia și constituind o etapă care prelungește nejustificat procesul de avizare al proiectelor de acte normative”, se afirmă în documentul citat.

Ministerul Economiei este condus de către liberalul Andrei Dominic Gerea, iar Departamentul pentru Energie – de către Constantin Niță (PSD).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri