„Reglaje” la ANAF: Activitatea unei firme, suspendată doar dacă diferența de bani depășește 300-500 de lei

Data publicării:
sigla anaf

Modificările vor fi operate de Guvern în această săptămână sau cel mai târziu săptămâna viitoare. Premierul Victor Ponta a arătat că este nevoie de o serie de „reglaje” care să prevină eventuale excese ale inspectorilor ANAF.

„Nu vreau să cădem în extrema cealaltă, a unor abuzuri şi lucruri duse la extrem, motiv pentru care am decis să facem nişte reglaje. Măsura suspendării activităţii unei companii să poată fi luată doar dacă diferenţele găsite de ANAF sunt plus sau minus 300 sau 500 de lei, altfel se plăteşte doar amendă. Atunci când se ia măsura suspendării activităţii, aceasta să poată fi revocată în aceeaşi zi dacă se plăteşte o amendă de zece ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate. Ai 400 de lei în plus în casă? Plăteşti 4.000 de lei şi prima dată te iert. A doua oară - asta rămâne să discutăm - putem să punem de 20 de ori suma respectivă şi a treia oară să nu mai existe nicio amendă şi să se suspende activitatea”, a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

El a adăugat că 90% dintre informaţiile prezentate public, cu firme închise pentru datorii de cinci lei, nu erau adevărate şi că îşi doreşte ca ANAF să rămână foarte puternică şi a arătat că verificările inspectorilor au generat, în primul trimestru al acestui an, creşterea cu 25% a numărului de societăţi care folosesc case de marcat.

Vineri, Victor Ponta afirma că inspectorii Direcţiei Antifraudă trebuie să aplice politica de combatere a evaziunii fiscale cu duritate, dar în limita legii şi a bunului-simţ, fără excese.

Mesajul a fost transmis după ce, în ultimele zile, în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri, inclusiv pentru sume derizorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la biserică? Enoriaşii au observat imediat şi ţinuta, ce a făcut în spatele...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Evadare din gelozie. Deținutul de la Mărgineni a fugit după ce a aflat că iubita minoră are o relație cu...
Newsweek
Bolojan, gata să taie pensiile speciale: Nu poate un fost magistrat încasa 10 pensii „normale”
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...