România transmite investitorilor semnale negative prin eșecul privatizării CFR Marfă

Data publicării:
locomitiva gfr-2

GFR nu a plătit”, a declarat Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

Voi participa de 100 de ori”, a anunțat, în schimb, Gruia Stoica, proprietar GFR.

După negocieri purtate până târziu spre miezul nopţii, GFR şi Ministerul Transporturilor nu au ajuns la nicio înţelegere.

În urma privatizării eșuate, toată lumea are de pierdut: GFR a pierdut oportunitatea de a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni la cel mai mare concurent al său, Ministerul Transporturilor, care deține CFR Marfă, a rămas cu o companie care are datorii de peste 1,5 miliarde de lei și Guvernul, în relația cu FMI, pentru că s-a angajat să aibă o privatizare de succes.

În plus, țara noastră transmite semnale negative către potențialii investitori în legătură cu modul în care se derulează privatizările în România.

Ieri, s-a discutat ore întregi asupra acestui subiect, între echipa tehnică GFR și reprezentanții Comisiei de Privatizare, menționându-se și eventualele despăgubiri pe care GFR ar putea să le ceară Ministerului Transportului, pentru că nu și-a îndeplinit unele dintre condițiile asumate.

Schimb de replici

S-a împlinit termenul de 60 de zile pe care GFR l-a avut ca să plătească. GFR nu a plătit” - Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

Am fost invitaţi să ne informeze că nu putem să facem plata că nu s-au îndeplinit condiţiile suspensive de către vânzător” - Gruia Stoica, proprietar GFR.

Comisia şi consultanţii analizează posibilitatea reţinerii garanţiei de către stat” - Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

Chiar şi domnul preşedinte nu putea să doarmă bine în august care nu cumva să dăm CFR-ul. Acum dacă nu-l dăm, e o mare catastrofă” - Victor Ponta, premierul României.

CFR Marfă, compania cu 400 de milioane de lei într-un an

CFR Marfă rămâne doar o umbră a companiei puternice din trecut. A pierdut contractele valoroase unul câte unul, începând cu sfârşitul anilor 90, odată cu plecarea unor directori la concurentul GFR, iar cantitatea de marfă transportată a scăzut la jumătate.

Astfel, pierderile companiei s-au adâncit an după an şi au ajuns la peste 400 de milioane de lei, anul trecut. Totodată, CFR Marfă a pierdut şi din bunuri. Mai are doar 38.500 de vagoane şi 900 de locomotive. Asta, deşi CFR Marfă a trecut printr-un amplu proces de reorganizare. Mai are doar 9 mii de angajaţi, faţă de 32 de mii în urmă cu 15 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”