Câștigul salarial mediu net a crescut într-o lună cu 106 lei. Cine sunt românii care câștigă peste 1.000 de euro/lună

Data actualizării: Data publicării:
The Eurozone Crisis Deepens As Greece Attempts To Avoid Bankruptcy
Foto: Guliver/GettyImages

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a crescut cu 4,7%, sau 106 lei, în luna martie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2342 lei (515 euro), iar ritmul anual de creştere a încetinit, la 14,2%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de News.ro.

Ritmul a încetinit de la 14,7% în februarie şi 18,4% în ianuarie. Ritmul anual de creştere a salariilor înregistrat în ianuarie 2017 a fost unul record după noiembrie 2008.

În decembrie 2016, câştigul salarial mediu net a ajuns la 2.354 lei (521 euro), nivel record-istoric, după un avans de 11,4% faţă de decembrie 2015. Şi câştigul mediu brut a atins în decembrie 2016 un nivel-record, de 3.257 lei (721 euro).

În martie, câştigul mediu brut a urcat cu 4,8% faţă de februarie, la 3.256 lei (716 euro), în contextul în care salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 16%, de la 1.250 lei până la 1.450 lei. 

”Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 40,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 24,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului", arată comunicatul de marţi al INS, în celelalte sectoare fiind înregistrate creşteri mai mici ale câştigurilor.

Statisticile oficiale publicate arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie - care a fost de 0,4% în martie, în termeni anuali -, câştigurile nete au fost mai mari, în luna martie 2017, cu 14% faţă de a doua lună din 2016. 

"Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5880 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1369 lei)", se arată în comunicatul INS.

Potrivit tabelelor INS, pe lângă sectorul IT, câştigul mediu net din România a depăşit nivelul de 1.000 de euro (4.550 lei) în luna martie în domeniul extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale (5.706 lei), fabricarea produselor de cocserie (5.132 lei), activităţi de asigurări (5.013 lei) şi activităţi de servicii anexe extracţiei (4.622).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...