Scumpiri record la început de an. Inflaţia a crescut cu 1,34% în ianuarie

Data publicării:
1102 20inflatie-49011

În luna ianuarie, cel mai mult s-au scumpit utilităţile şi alimentele. Cel mai mult s-a scumpit energia electrică, facturile la curent crescând cu 10,38%. La capitolul alimente, mai scumpi au fost cartofii, cu 8,84%, şi fructele proaspete, cu 4,61%. Mai mulţi bani au costat şi ţigările, la început de an (+3,56%), dar şi serviciile de apă, canal şi salubritate (1,59%).

Am avut totuşi parte şi de ceva ieftiniri: preţul serviciilor de telefonie, mai mic cu 2,36%, şi cel al transportului aerian:2,35%. Aşadar, preţurile sunt mai mici cu peste două procente, dar asta numai pentru că sunt calculate în euro, iar leul s-a întărit semnificativ în prima lună a anului.

Şi energia termică a fost mai ieftină faţă de luna decembrie a anului trecut, însă diferenţa nu este semnificativă: -0,21%.

Evoluţia preţurilor continuă să fie fluctuantă. Dacă în mai 2012 indicatorul care măsoară evoluţia preţurilor atingea minimul istoric de 1,79%, în luna septembrie a aceluiaşi an inflaţia a depăşit 5%. Acum, rata anuală a inflaţiei se apropie de 6%. Pentru 2013, oficialii băncii centrale ţintesc o rată a inflaţiei cuprinsă între 1,5% şi 3,5%.

Rata inflaţiei în decembrie 2012: +0,6%.

Rata inflaţiei în ianuarie 2013: +1,34%.

Creşteri de preţuri în ianuarie:

Alimente: +1,24%

Mărfuri nealimentare: +2,04%

Servicii: -0,13%

Evoluţia ratei anuale a inflaţiei:

- mai 2011: 8,41%.

- septembrie 2011: 3,45%.

- mai 2012: 1,79%.

- septembrie 2012: 5,33%.

- ianuarie 2013: 5,97%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...