TAROM şi Blue Air ar putea primi credite cu garanţii de stat

Data actualizării: Data publicării:
Avioane TAROM pe aeroport.
Avioane TAROM pe aeroport. Foto: Facebook/TAROM; Robert Dumitrescu

Ministerul Transporturilor analizează posibilitatea de a acorda companiilor TAROM şi Blue Air credite cu garanţii de stat care să compenseze lipsa de lichidităţi generată de pandemia COVID-19, a transmis instituția, luni, într-un comunicat.

„Concret, analizăm posibilitatea acordării unor credite cu garanţii de stat care să compenseze lipsa de lichidităţi generată de pandemia COVID-19”, se arată în comunicatul Ministerului Transporturilor, după ce luni au avut loc consultări între premierul Ludovic Orban, miniștrii Lucian Bode și Florin Cîțu și reprezentanții companiilor TAROM și Blue Air.

Aceștia au discutat despre „identificarea celor mai bune soluţii şi a paşilor de urmat” pentru susţinerea financiară a celor doi operatori aerieni de curse aeriene regulate, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19.

„Guvernul a aprobat în cursul lunii aprilie 2020, prin Memorandum, acordarea unor ajutoare de stat companiilor aeriene TAROM şi Blue Air pentru acoperirea pierderilor generate de reducerea semnificativă a cererii de trafic aerian pe perioada pandemiei COVID-19. În cursul aceleiaşi luni, MTIC a depus la Comisia Europeană prenotificarea pentru autorizarea măsurii de ajutor de stat”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, TAROM a prezentat „elementele Planului de Restructurare, care urmează să fie trimis în cursul lunii august 2020 spre aprobare Directoratului de Competitivitate al Comisiei Europene. În baza acestui plan, ajutorul de salvare acordat TAROM în cursul lunii februarie a.c. se va transforma într-un ajutor de restructurare”.

„În cadrul întâlnirii de astăzi (luni, n.red.), au fost stabilite acţiunile concrete care vor fi întreprinse de MTIC şi MFP în perioada imediat următoare, astfel încât procedura de notificare la Comisia Europeană a celor două ajutoare de stat să fie finalizată până la sfârşitul lunii iulie, ceea ce va permite declanşarea procedurilor legale pentru accesarea ajutoarelor şi asigurarea fondurilor necesare pentru ca TAROM şi Blue Air să traverseze perioada de criză din sectorul transporturilor aeriene. Accesarea acestor ajutoare de stat se va face numai după aprobarea prealabilă din partea directoratelor responsabile din cadrul Comisiei Europene”, se menţionează în document.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri