Topul competitivităţii economice: România, pe locul 76

Data publicării:
bani 5-3

România s-a plasat pe locul 78 din 144 de ţări în studiul de anul trecut.

În acest an, România apare în topul competitivităţii economice la egalitate cu Croaţia, noul stat membru al UE, şi în apropiere de ţări precum Botswana (locul 74), Georgia (72), Vietnam (70), Maroc (77) sau Slovacia (78).

Totodată, regiunile Sud-Est (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea) şi Sud-Vest Oltenia (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) sunt considerate printre cele mai puţin competitive din Uniunea Europeană, alături de Severozapaden (Bulgaria) şi Notio Aigaio (Grecia), potrivit Mediafax.

România este devansată în topul competitivităţii de Polonia (42), Cehia (46), Bulgaria (locul 57), Slovenia (62), Ungaria (63) sau Rusia (64).

Republica Moldova se plasează pe locul 89, în timp ce Ucraina ocupă poziţia 84.

Grecia, epicentrul crizei datoriilor de stat din zona euro, este pe locul 91 în topul competitivităţii economice.

Principalele probleme identificate în raportul Forumului Economic Mondial în ceea ce priveşte competitivitatea economică a României sunt, în ordinea importanţei, rata taxelor, corupţia, regimul fiscal, accesul dificil la finanţare, birocraţia ineficientă la nivelul autorităţilor, instabilitatea politicilor publice, infrastructura deficitară, inflaţia, o forţă de muncă inadecvat pregătită, cu o slabă cultură a muncii şi reglementări restrictive pe piaţa muncii.

Astfel, România se plasează pe locul 114 în lume în ceea ce priveşte cadrul instituţional, pe 100 în privinţa infrastructurii, pe 110 când vine vorba de piaţa muncii, respetiv pe 72 în funcţie de gradul de dezvoltare al pieţei financiare.

Cele mai competitive economii din lume sunt Elveţia, Singapore, Finlanda, Germania, Statele Unite, Suedia, Hong Kong, Olanda, Japonia, Marea Britanie şi Norvegia, potrivit raportului.

Competivititatea economică este evaluată de Forumul Economic Mondial în funcţie de instituţiile (cadrul legal şi administrativ în care se desfăşoară activitatea economică), politicile publice, infrastructura şi ceilalţi factori care influenţează productivitatea şi potenţialul de creştere, inclusiv educaţia, sănătatea, munca, gradul de dezvoltare al pieţei financiare, progresul tehnologic, stabilitatea macroeconomică sau eficienţa pieţelor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...