Ce autostrăzi și drumuri rămân fără bani după rectificarea bugetară

Data publicării:
autostrada bechtel neterminata

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a cheltuit până la finele lunii trecute doar 1,04 miliarde lei din alocarea bugetară de 2,33 miliarde lei. Restul banilor s-ar putea întoarce la buget cu ocazia rectificării bugetare votate vineri de Guvern.

FOTO: DN73, Pitești-Câmpulung - Fundata - Bran - Râșnov - Brașov va pierde din bani deși este plin de gropi

Discursul liderului PSD, Liviu Dragnea, conform căruia nu se construiește autostrada Iași-Târgu Neamț – Mureș din cauza lipsei banilor nu stă în picioare. Rectificarea bugetară dar și execuția bugetară pentru compania la a cărei conducere se găsește Narcis Neaga indică sume uriașe care stau necheltuite aproape de finele anului și care se vor întoarce în buget pentru a fi direcționate către capitolul cheltuieli cu salariile majorat cu dărnicie de Guvern în acest an. Un kilometru in minus de autostradă, un leu in plus la salarii, pare a fi principiul pus în practică.

Dar cum stă compania condusă de Narcis Neaga din punct de vedere al banilor alocați și cheltuiți? Execuția bugetară pentru finele lunii octombrie indica 122 de proiecte în derulare în care s-au cheltuit doar 1,04 miliarde lei, adică undeva la 44%. Este una dintre cele mai proaste evoluții din ultimii ani. Astfel în 2014, la finele anului, s-au cheltuit 3,83 miliarde lei din 3,93 miliarde lei, 2015 2,36 miliarde lei din 3,34 miliarde lei, 2016 2,07 miliarde lei din 2,34 miliarde lei, 2017 1,67 miliarde lei din 1,75 miliarde lei.

Cel mai prost rezultat a fost înregistrat în 2015 când până la finele anului s-au consumat doar 70% din alocare.

Cifrele pentru finele lunii octombrie nu sunt desigur valabile pentru tot anul. Până la 31 decembrie CNAIR va mai face plăți către constructori. Plățile sunt făcute de CNAIR pe baza facturilor emise de constructori și a avizelor date de consultanții lucrărilor. Apoi CNAIR poate aștepta până la două luni pentru a achita factura primită, conform prevederilor din majoritatea contractelor semnate.

Totuși este puțin probabil că se vor plăti facturi de peste 50% din alocare în luna rămasă până al finele anului.

Lista proiectelor în suferință:

  • Autostrada Transilvania, alocare 428 milioane lei, doar 259 milioane lei cheltuiți

  • Autostrada București – Brașov (ieșire București), 104 milioane lei, doar 46 milioane lei cheltuiți

  • Centura București, A1-DN7 și DN2 – A2, alocați 69,7 miliaoen lei, chletuiți 2,9 milioane lei

  • Centura Suceava, alocați 30,6 milioane lei, cheltuiți 0,47 milioane lei

  • Centura Sud București, lărgire, alocați 30 milioane lei, cheltuiți 3,2 milioane lei

  • DN73, Câmpulung – Brașov. Șosea turistică ce traversează Branul. Alocați 61,31 milioane lei, cheltuiți 12,68 milioane lei

  • Centura Carei, alocați 20,95 milioane lei, cheltuiți 94 mii lei.

  • DN5, București – Adunații Copăceni, alocați 50,92 milioane lei, cheltuiți 11,53 milioane lei

  • Centura Târgu Mureș, alocați 19,14 milioane lei, cheltuiți 187 mii lei.

Proiectele de mai sus, dar și altele, urmează să fie trecute individual în revistă și în funcție de gradul de cheltuire a fondurilor până la finele anului se va decide suma amputată de la fiecare dintre acestea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
'Stau cu chirie de 16 ani. Am vreun drept la casă?'. Răspunsul avocatului, viral
Digi FM
Ianis Hagi și soția lui, Elena, și-au botezat fiul născut acum o lună. Ce nume au ales pentru primul nepot al...
Pro FM
Lionel Richie, dezvăluiri despre obiceiurile lui Michael Jackson: „Nu-și spăla hainele zile la rând și râdea...
Film Now
Nicole Kidman, prima apariție publică după ce a depus cererea de divorț de Keith Urban. Actrița nu și-a dorit...
Adevarul
Armata Română iese la „shopping”. Tancurile cu care am ține la respect Rusia: „Abrams sunt prea grele, avem...
Newsweek
Cum a ajuns guvernul să nu aibă bani să crească pensiile? Marea Recalculare a costat 4.000.0000.000€
Digi FM
Radu Drăgușin și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru spectaculos. Cine e partenera fundașului...
Digi World
De ce e mai sănătos pentru copii să crească alături de un câine decât lângă o pisică. Studiul care schimbă...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat este atacat de un urs într-o parcare. Imaginile au devenit virale
Film Now
"Fața ei arată complet diferit!" Val de reacții după apariția Emmei Stone la Paris, din partea fanilor care...
UTV
David Măruță și Ilona Tand s-au despărțit după trei luni de relație. Ce spune Andra despre idila...