Chirițoiu: Tarom nu mai poate primi alți bani de la Guvern. Aşteptarea e ca în 2 ani compania să devină profitabilă

Data publicării:
TIMISOARA - AEROPORT TRAIAN VUIA - SCHENGEN - 2 APR 2024
Foto: INQUAM PHOTOS/Virgil Simonescu

Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Potrivit acestuia, cu aceşti bani şi având planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Guvernul a aprobat, joi, un ajutor de stat individual de restructurare în favoarea Tarom de până la 471 milioane lei, aproximativ 94,67 milioane euro. Pe 29 aprilie, Comisia Europeană a aprobat planurile României de a acorda companiei Tarom un ajutor de restructurare, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, transmite News.ro.

„Ar trebui să le ajungă (bani primiţi ca ajutor de stat, n.r.). Tarom a avut pierderi de sute de milioane de euro. Acum este într-un program de restructurare. Primeşte 100 de milioane de euro din partea statului pentru acest program de restructurare. Mare parte din bani au fost daţi deja ca ajutor de salvare în pandemie. Mai primeşte în jur de 40 de milioane de euro.

Cu aceşti bani şi având planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, aşteptarea este ca în doi ani de zile Tarom să devină o companie profitabilă.

În orice caz, sunt ultimii bani pe care statul îi poate da Tarom. Odată cu aprobarea de către Comisia Europeană a acestui plan de restructurare şi a ajutorului aferent, aceştia sunt ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către Tarom.

De acum înainte, Tarom are aceşti bani şi nimic în plus”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la o conferinţă de presă organizată la Sinaia.

Potrivit şefului autorităţii de concurenţă, Tarom trebuie să fie o companie profitabilă care trăieşte pe picioarele ei.

„Acesta este planul. Sper din tot sufletul să reuşească”, a adăugat el.

Executivul a aprobat, joi, un ajutor de stat individual de restructurare pentru compania Tarom şi pentru alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, „pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a Tarom”.

Această decizie este luată în contextul în care, în 29 aprilie, Comisia Europeană a aprobat planurile României de a acorda companiei Tarom un ajutor de restructurare, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Prin actul normativ a fost aprobat un ajutor de stat individual de restructurare în favoarea companiei Tarom, până la valoarea de 471 milioane lei, aproximativ 94,67 milioane euro, structurat astfel:

- până la 214,3 milioane lei reprezintă ajutor de restructurare acordat sub formă de capitalizare în anul 2024;

- suma de 12,5 milioane lei reprezintă majorarea de capital social efectuată în anul 2023;

- suma de 244,2 milioane lei reprezintă împrumutul acordat ca ajutor de stat individual pentru salvare în anul 2020 şi dobânzile aferente actualizate.

Suma de 214,3 milioane va fi utilizată de compania Tarom drept capital de lucru pentru acoperirea deficitului de lichiditate şi echilibrarea financiară a companiei în anul 2024.

Astfel, se creează premisele pentru rentabilizarea şi trecerea pe profit a companiei Tarom, începând cu acest an, potrivit Guvernului.

Consiliul Concurentei a confirmat faptul că prevederile actului normativ sunt în concordanţă cu dispoziţiile deciziei de autorizare a Comisiei Europene şi cu reglementările naţionale şi europene în materia ajutorului de stat.

„Având în vedere necesitatea efectuării în luna iunie 2024 a unor plăţi urgente legate de achiziţionarea noilor aeronave B737 MAX, primă tranşă a ajutorului de restructurare, în cuantum de 60 de milioane de lei va fi acordată din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va monitoriza procesul de implementare de către compania Tarom a măsurilor prevăzute în planul de restructurare 2021-2026, care a stat la baza Deciziei Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de restructurare”, preciza Guvernul.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...