DigiVOX. Cum arată anvelopele unei mașini după ce a intrat într-o groapă de pe A1

Data publicării:
a1 -2

Un telespectator Digi24 susține că pe autostrada A1 București-Pitești există la kilometrul 80 o groapă periculoasă în care au intrat cel puțin zece mașini și au făcut pană. Absurdul nu se oprește însă aici. Telespectatorul ne-a trimis pe Facebook fotografii, dar și o relatare a aventurii sale „halucinante” pe care a avut-o ulterior cu poliția. El spune că vrea să-i avertizeze în felul acesta pe ceilalți șoferi. Iată mesajul și fotografiile:

„Pe A1-Bucureșți-Pitești este o groapă în care cel puțin 10 mașini au intrat și au făcut pană. Noi ne-am tăiat două anvelope și am avut nevoie de platformă. Am mers cu o platforma trimisă de poliția de la autostradă care ne-a văzut și pentru care am plătit 150 de RON, iar când am ajuns în Pitești și am sunat să fac sesizare mi s-a zis să iau o altă platformă și să mă duc la km 80 unde avusese loc avaria și să aștept un echipaj de poliție.

Le-am explicat că nu pot face asta, întrucât de-abia ajunsesem în Pitești și nu am anvelope pentru a continua deplasarea, iar răspunsul lor a fost că nu îi interesează, că toate dovezile pe care le am pot să fie trucate, chiar dacă am explicat că am fost luați de o platformă trimisă chiar de secția Birou autostrăzi - localitatea Ionești.

Bineînțeles că nu au recunoscut că ei informează astfel de firme de tractări și nici nu s-au sesizat să pună un indicator.

Este absolut halucinant că poliția rutieră știe de astfel de evenimente și nu face nimic, doar trimite colaboratori pentru care trebuie să plătești! Total cost: 1.400 Ron plus un cost similar pentru alte câteva 10 mașini și asta într-o țară în care plătești taxe, nu se construiește 1 km de autostradă și în plus, când vrei să faci o sesizare, mai mult pentru a evita alte accidente (la recuperara costului nu aveam speranțe), ți se închide telefonul...

Atașez probele doveditoare, pe care poliția rutieră nu le consideră relevante. Trimit acest mesaj cu intenția de a avertiza și alți participanți la trafic de pericolele de pe A1.

Tot pe A1 am aflat de la domnul cu platforma că un accident cu patru mașini implicate a avut loc din cauza unei gropi, același lucru ce se putea întâmpla și la noi”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...