Modernizări de lux: 440 milioane euro pentru 28 kilometri de cale ferată

Data publicării:
cale-ferata

CFR SA și Comisia Europeană au semnat contractul pentru tronsonul Apața-Cața, în valoare de 440 milioane euro. Luând in calcul lungimea tronsonului de 28 de kilometri, repararea unui singur kilometru va costa 15 milioane euro, adică o sumă egală cu cea pentru construirea a doi kilometri de autostradă.

cale-ferata

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Comisia Europeană, prin Agenția Executivă pentru Inovații și Rețele (INEA), au semnat contractul de finanțare pentru modernizarea tronsonului Apața - Cața, în valoare totală de 440 milioane de euro, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, tronsonul feroviar Apața — Cața reprezintă un lot important în cadrul programului de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov — Sighișoara, componentă a Coridorului Rin — Dunăre.

Proiectul de modernizare a tronsonului Apața — Cața, în lungime de 28,44 kilometri, va contribui la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilității sustenabile pe secțiunea Frontieră Ungară — Curtici — Arad — Simeria — Sighișoara — Brașov, prin: creșterea vitezei de circulație la 160 kilometri/oră, reducerea duratei de transport, creșterea siguranței feroviare, facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă și introducerea sistemelor moderne de semnalizare și de management al traficului.

Valoarea cheltuielilor eligibile aferente întregului proiect este de 538,301 milioane de euro, din care 440,007 milioane de euro reprezintă valoarea grantului (finanțare europeană nerambursabilă), acordat de Comisia Europeană, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). Cofinanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat, respectiv 98,294 milioane de euro, pentru perioada 2016 — 2020, și 167,571 milioane de euro, pentru perioada 2021 — 2023.

Citește aici cum după investirea unui miliard de euro în calea ferată, trenurile noastre continuă să circule precum mocănița.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...