Prețuri mai mari în magazine, din cauza... drumurilor proaste

Data publicării:
coada masini

Românii plătesc pentru drumurile proaste şi lipsa autostrăzilor. Asta susţin reprezentanţii firmelor de transport. Preţurile din magazine ar putea fi cu până la 20% mai mici, dacă tirurile cu marfă ar putea ajunge mai repede la destinaţie şi nu s-ar strica atât de des.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

„Dacă, de la Bucureşti la Cluj, aş avea o viteză medie de 70 de kilometri la oră, mi-ar trebui 10 maşini. În situaţia în care eu am 48, înseamnă că am nevoie de 17 maşini, adică 17 şoferi, 17 investiţii în vehicule, 17 motoare consumatoare de combustibil, 17 camioane incarcate cu marfă”, explică Ion Lixandru, transportator.

Soluţia ar fi construcţia de drumuri moderne. Însă proiectele de investiţii sunt tărăgănate, atrag atenţia reprezentanţii companiilor. De exemplu, pentru drumul care leagă Aeroportul Otopeni de Autostrada Bucureşti-Ploieşti nu a fost desemnat nici până acum un constructor, deşi licitatia a fost lansată în decembrie 2016.

Iar acolo unde s-a gasit unul, ordinul de începere a lucrărilor se emite greu, aşa cum se întâmplă pentru tronsonul dintre Râşnov şi Cristian, unde contractul a fost semnat în toamna anului trecut. Lucrările nu au început încă.

Transportatorii cer şi urgentarea unor proiecte importante precum cel al autostrăzilor Sibiu-Piteşti şi Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni. De altfel, acestea, alături de drumul expres dintre Craiova şi Piteşti sunt cerute insistent şi de investitori.

„De spus ne-au spus toți, toate guvernele, facem kilometri, inaugurăm...
Suntem deja la aproape 30 de ani de la trecerea la democrație și ce vedem? 570 de km de autostradă realizați în atâția ani”, spune Decebal Popescu, transportator.

Şeful de la Transporturi spune că anul acesta reţeua de autostrăzi a României va mai creşte un pic.

„Este vorba de 60 de kilometri care în cursul lui 2018 ar putea fi chiar şi recepţionaţi”, spunea în februarie Lucian Șova, ministrul transporturilor.

România are în prezent mai puţin de 750 de kilometri de autostradă, însă reţeaua de drumuri rapide nu leagă toate regiunile ţării. Iar din această cauză ne ocolesc şi turiştii.

 

„Turiștii străini ne ocolesc pentru că... de ce să vii în România, când un circuit în Transilvania și în Moldova îți ia câteva zile bune? Turiștii din vestul țării aleg să plece în țările din Occident, nu vor să-și mai petreacă
vacanțele în România”, susține Mihaela Drăghici, reprezentanta unei companii de turism.
O posibilă soluţie ar fi, spun transportatorii, creşterea limitei de viteză în localitate la 70 de kilometri la oră pe drumurile cu două benzi pe sens şi separatoare mediane, precum cel dintre Bucureşti şi Giurgiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii Accuweather anunță o vară altfel în România. Fenomenul meteo care va lovi toată țara
Digi FM
Surpriză de proporții. Cine și-a făcut apariția la funeraliile Papei Francisc. Imaginile au făcut înconjurul...
Pro FM
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și...
Film Now
Iubirile lui Renée Zellweger. A fost căsătorită doar patru luni. „Bridget Jones” împlineşte 56 de ani
Adevarul
A slăbit 90 kg în 8 luni fără înfometare. Secretul unui chef Michelin e mai simplu decât crezi
Newsweek
3.600 lei în plus la pensie în luna mai pentru un pensionar cu 31 ani munciți. Sunt mii de cazuri
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”