România riscă să piardă 300 de milioane de euro, bani europeni pentru calea ferată Braşov-Sighişoara. Vălean: „S-a ajuns la o limită”

Data publicării:
Adina Vălean
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Foto: Profimedia Images

România riscă să piardă până la 300 de milioane de euro din finanţarea pentru calea ferată Braşov-Sighişoara, obţinută în mecanismul financiar anterior pe Instrumentul Conectarea Europei (CEF), din cauză că nu a făcut lucrări în ultimii circa 7 ani, a declarat marţi, la Strasbourg, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

„Pot să vă spun că există posibilitatea, riscul, de a pierde până la 300 de milioane de euro din finanţarea pe Braşov-Sighişoara pe cale ferată, un proiect care a fost depus în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei în mecanismul financiar anterior, deci nu cel curent, iar acolo, din cauza faptului că nu s-au efectuat lucrări, este posibil ca acei bani să fie pierduţi. Sunt două variante: ori se recunoaşte acest fapt, ori se mai fac măcar parţial anumite lucrări ca să nu se piardă în totalitate”, a declarat Adina Vălean în cadrul unui briefing pentru jurnaliştii români, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că, „din înţelegerea noastră”, nu s-au realizat lucrări în ultimii circa şapte ani la acest proiect.

„Am mai discutat despre defazarea proiectelor din Connecting Europe Facility, dar acum s-a ajuns la o limită, nu mai poate fi prelungită”, a mai spus Vălean.

Ea a remarcat totuşi faptul că România a accesat bani de la bugetul general competitiv al CEF, la care ţările membre au acces în afară de un buget garantat al lor, care pentru România este de 763 de milioane de euro.

„Trebuie să spun că, pentru prima dată de când există acest mecanism, România a accesat bani din bugetul competitiv. Asta şi datorită faptului că m-am asigurat că experţii Comisiei sunt întotdeauna la dispoziţie. Şi acum vor avea, în noiembrie, o întâlnire cu cei de la Ministerul Transporturilor, pentru a trece din nou în revistă proiectele, a sprijini în pregătire şi în aplicarea acestor proiecte, tocmai pentru a avea a spori gradul de absorbţia al României”, a afirmat ea.

În primul apel de proiecte în cadrul acestui mecanism, România a luat 119 milioane de euro pentru trei proiecte, iar în al doilea call România a primit 559 milioane de euro.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...