Șosea din Bihor, plină de gropi și nereabilitată de 15 ani. Ce legătură are amânarea reparațiilor cu autostrada Transilvania

Data actualizării: Data publicării:
drum marghita

Dezastru. Este cuvântul cel mai folosit de șoferi ca să descrie starea drumului Oradea-Marghita, din județul Bihor. Nemodernizată de ani buni, șoseaua este plină de denivelări și gropi. Unele imposibil de evitat, așa că vizitele la mecanic sunt tot mai dese pentru cei care fac naveta cu mașina. Iar veștile rele nu se opresc aici: autoritățile au anunțat că drumul nu va fi refăcut complet până când nu va fi gata autostrada Transilvania.

Ca după bombardament arată Drumul Naţional 19E care face legătura între Oradea și municipiul Marghita. Tranzitată zilnic de mii de mașini, şoseaua nu a fost modernizată în ultimii 15 ani, iar urmările întâlnirilor dintre mașini și gropi se văd peste tot.

“Drumul Oradea-Marghita arată tot mai rău pe zi ce trece. În această iarnă în asflat s-au format sute de gropi iar şoferilor le este aproape imposibil să le ocolească. De exemplu pe acest segment, pe o distanţă de doar 10 metri am numărat cel puţin 8 gropi”, a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea

„- De 30 de ani pe an ce trece e tot mai rău.
- Stricaţi maşina?
- O rupem! Tot la două luni trebuie să mergem la service să facem ceva pe ea”, spune un șofer.

„De toată groaza. Bucşile, capetele de bară, telescoapele se duc toate.”

“E foarte rău, roviniete şi taxe aşteaptă, dar drumurile sunt praf, strici maşina la orice pas. Foarte multe gropi.”

Starea șoselei îi ține departe și pe potențialii investitori.

„În mod sigur că ar fi venit investitori în zonă, dar dacă nu au cum să ajungă la noi... şi ei vin cu autoturismele şi le strică”, explică Mihai Kosztandi, primarul comunei Chişlaz.

Primarilor din localitățile traversate de șosea li s-a transmis în fiecare an că drumul va avea parte doar de plombări. O refacere completă va fi făcută doar după ce va fi gata segmentul din Bihor al autostrăzii Transilvania. Când vor fi reluate lucrările la șoseaua de mare viteză, pe DN19E vor circula utilaje și camioane ce vor transporta materie primă pentru autostradă.

Compania Naţională de Drumuri a desemnat în luna octombrie a anului trecut câştigătorii contractelor de proiectare şi execuţie pentru două din cele trei tronsoane ale autostrăzii Borş -Suplacu de Barcău. Unul din contracte se află însă în perioada de contestaţie, după o decizie a Curţii de Apel Bucureşti.

Puțin mai la sud, la limita Bihorului cu județul Arad, Drumul Național 76 arată ca un drum forestier. Într-o postare pe pagina Asociației Pro Infrastructură sunt prezentate gropile și noroiul care fac șoseaua foarte greu de tranzitat în zona localității Vârfurile.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri