Ultima lovitură. Brokerii nu mai vând RCA de 24 de ore

Data publicării:
rca_ieftin_39555700

Sistemul CEDAM, fără de care firmele de asigurare din România nu pot emite polițe RCA, trece printr-un blocaj fără precedent. Soft-ul returnează erori de 24 de ore și pune brokerii în imposibilitatea de a-și desfășura afacerile.

rca_ieftin_39555700

Foto: romasig.ro

Problemele ar fi generate de un număr neobișnuit de interogări care vin de la societățile Euroins și City Insurance, potrivit Profit.ro.

Pe de altă parte, unii brokeri cred că problemele vin chiar de la ASF care ar folosi intens baza de date pentru a calcula tariful de referință solicitat de Guvern.

Specialiștii din ASF iau în calcul posibilitatea de a interzice temporar accesul celor două firme la CEDAM (administratorul bazei unice de date privind încheierea asigurărilor obligatorii RCA) și merg inclusiv pe ideea că sistemele interne ale City Insurance și Euroins au fost infestate. 

“Este o chestiune care poate fi interpretată ca un atac informatic. CEDAM este înregistrat ca sistem critic”, spun surse direct implicate. Cei mai mari brokeri din România au confirmat, pentru Profit.ro, că sistemul CEDAM este nefuncțional de mai bine de 24 de ore.

"Ieri nu a funcționat toată ziua, nici acum nu funcționează normal. Brokerii pot emite polițe doar pe B0. Dacă respectivul client are malus, atunci asigurătorul va cere să ceară diferența, ulterior. Dacă are bonus ar trebui să returneze clientului o parte din bani dacă acesta face cerere. De multe ori, însă, se întâmplă ca această diferență să fie asumată de broker. Ieri i-am amânat pe oameni pentru azi pentru a beneficia de reducere, sunt probleme și la înmatriculări, care nu înregistrează mașina daca nu are RCA. Am făcut o scrisoare la ASF pentru a îi informa", spune Bogdan Andriescu, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR).

Efectele asupra brokerilor de asigurare, ale căror afaceri depind în mare măsură de vânzările de RCA sunt semnificative. " Scad vânzările, baza de date funcționează cu intermitențe, mai funcționează la un asigurător sau altul, am informat ASF despre problemele CEDAM și am cerut să ia măsuri pentru a elimina disfuncționalitățile", arată Alexandru Apostol, director Maxygo Broker de asigurare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri